Cerențel – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Cerențel

Geum urbanum L.

Este o plantă erbacee din familia Rosaceae, de 25-30 cm înălţime, cu rizom cilindric, oblic, prezentând o tulpină erectă, păroasă, multifloră; frunzele inferioare lung peţiolate, penat-lirate, cele superioare trifoliate; florile cu cinci petale galbene-aurii, caduce, fructele polinucule. În scopuri terapeutice se recoltează rizomul împreună cu rădăcinile, primăvara sau toamna. Unii medici vechi, susţineau chiar că data propice pentru recoltare este 25 martie, iar solul trebuie să fie uscat; se spunea că în această perioadă rădăcina estecea mai aromată. Rizomii de cerenţel au o aromă plăcută de cuişoare. Rădăcina îşi pierde mult din aromă prin uscare, aşadar ea trebuie uscată cu grijă, gradual, apoi tăiată şi pulverizată la nevoie.

Denumirea botanică Geum provine din grecescul geno, referindu-se la aroma generată de rădăcină care se aseamănă ce cea de cuişoare. În secolul XIV cerenţelul a avut numeroase denumiri precum Assarabaccara, Pesleporis, sau Harefoot, şi Minarta. A fost denumită iarbă binecuvântată (Herba benedicta) pentru că în trecut se credea că are puterea de a alunga spiritele rele şi fiarele veninoase. Era purtat ca amuletă. În Ortus Sanitatis, scriere tipărită în 1491, se spunea: „când este rădăcina în casă, Satan nu poate face nimic şi zboară de lângă ea, de aceea este binecuvântată între toate celelalte plante, iar dacă un om poartă rădăcina cu el nicio fiară veninoasă nu-i poate face rău”. Se spunea că o dată, un călugăr a venit cu un vin otrăvit dar când acesta a fost binecuvântat cu cerenţel, otrava, fiind un fel de diavol, a ieşit cu aşa o forţă că sticla s-a făcut pulbere.

Demult, rădăcinile nu erau folosite în scop medicinal, ci pentru aromatizarea berii, şi ţinute între lenjerii pentru a le parfuma şi pentru a ţine la distanţă moliile. Se spunea că aroma deosebită a berii Augsburg provine din adăugarea unui mic săculeţ cu rizomi de cerenţel în butoi. Rădăcinile erau bune aromatizante şi în lichioruri, ajutând şi la prevenirea acririi acestora. Un întăritor în perioada ciumei era preparat prin fierberea rădăcinilor în vin, decoctul în vin fiind recomandat şi în bolile stomacale şi muşcăturile animalelor veninoase. Mestecarea rădăcinilor era recomandată în respiraţia greu mirositoare. Se spunea că rădăcinile de cerenţel sunt bune în „bolile de piept, dureri şi junghiuri în coaste, pentru dizolvarea vânătăilor.

Astăzi este recunoscută în lume şi folosită ca remediu popular în cazuri de diaree, dizenterie, leucoree, dureri de gât, friguri, frisoane, febră intermitentă, iritaţie gastrică şi dureri de cap.

În medicina tradiţională românească, întrebuinţarea medicală a decoctului din rizomul de cerenţel se face în tulburările gastro-intestinale, în tulburările schimburilor nutritive, în stările de slăbiciune fizică, şi pentru stimularea apetitului, în tulburările funcţionale ale ficatului, hemoroizi, menstruaţii neregulate şi prea abundente.

Rizomii de cerenţel conţin tanin, o glicozidă a eugenolului numită geozidă, substanţe amare, rezine, substanţe care conferă produsului vegetal acţiune hemostatică, astringentă, antidiareică şi, datorită eugenolului, antiseptică. Este util în ceaiuri medicinale pentru gargară, hemoroizi, enterite infecţioase.

Cerenţelul face parte şi din reţetele FARES, regăsindu-se în produsul capsule ENTEROSTOP.

 

 

Asocieri recomandate

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.