Calomfir

Tanacetum balsamita L.

Plantă erbacee perenă din familia Asteraceae, aromatică, cu tulpina catifelată, frunzele ovale compuse și florile galbene.

Această plantă a apărut la început în special în farmacopeele şi cărţile medicale vechi franţuzeşti. După unele publicaţii de profil, planta a fost folosită în afecţiuni stomacale, pentru tratamentul febrei, pentru întărirea ficatului şi ca diuretică. Foarte recomandată de Leclerc contra bronşitelor şi tusei convulsive. Culpeper recomanda planta în malarie, dureri de cap cauzate de afecţiuni catarale şi în special în caşexie (o linguriţă de frunză uscată la infuzie, o dată – de douăori pe zi). Intern a mai fost utilizată ca vermifugă. Extern, a fost utilizată sub formă de balsam pentru tratarea arsurilor şi muşcăturilor de insecte. Era considerată de unii medici ai secolului XIX ca un puternic corectiv al opiului.

Calomfirul a fost folosit şi în arta culinară ca şi condiment sau ceai. La începutul secolului XX era oficială în Spania şi utilizată ca aromatic – amar. Frunzele – proaspete sau gătite, erau întrebuinţate în popor ca şi condiment în hrană sau ca aromatizant în supe, bere, lichioruri etc.; tocate erau adăugate în cantităţi mici în salate. Au o aromă foarte plăcută, dar care poate deveni prea tare în mâncăruri, dacă nu este adăugată cu măsură. Frunzele au fost odată pe larg utilizate în prepararea berii, înainte de a fi înlocuite de hamei. Frunzele întregi pot fi puse în tava pentru chec, pentru aromatizarea acestuia pe durata coacerii. Florile sunt utilizate în conserve. Un ceai delicios se face din frunzele uscate.

Părţile aeriene ale plantei conţin ulei volatil având ca şi constituenţi principali carvonă, beta-tuionă, 1,8-cineol şi alfa-tuionă, germacranolida, borneol, bornil-acetat, camfen, L-camfer, p-cimen, izoborneol, D-izotuionă, limonen, p-pinen; planta mai conţine lactone sescviterpenice, flavonoide, acidi fenilcarboxilici, acizi graşi.

Medicinal, calomfirul este o plantă aromatică şi balsamică, plăcut mirositoare, cu gust iute şi amar. Ea este puternic stimulentă şi are aceleaşi proprietăţi ca şi vetricea: antiseptice şi antivierminoase, anticatarale, abortive şi calmante. Este mai rar utilizată astăzi în fitoterapie, chiar dacă are efecte benefice asupra sistemului digestiv. Frunzele sunt antiseptice, astringente, digestive şi laxative. Popular sunt utilizate intern ca aperient în tratamentul dizenteriei, şi ca remediu pentru problemele de ficat şi vezică biliară.

Pentru planta întreagă sunt citate efecte antiseptice, astringente, antispasmodice, carminative, cicatrizante, emenagoge, coroborante. Calmează tensiunile sistemului digestiv, respirator şi nervos. Tonic fizic dar şi psihic, era recomandată în maladiile nervoase şi isterie.

Interesant este faptul că într-un studiu realizat cu şobolani intoxicaţi cu tetraclorură de carbon, tratamentul de 2 săptămâni cu un extract etanolic din Tanacetum balsamita a revelat un efect antihepatotoxic al acestuia (doze nemenţionate). Alt studiu similar realizat cu şoareci, la fel ca alte studii pe animale tratate cu substanţe hepatotoxice, au demonstrat acelaşi efect.

Preparatele din calomfir sunt utile pentru susţinerea digestiei şi reducerea disconfortului creat de balonări şi flatulenţă, pentru îmbunătăţirea apetitului, pentru eliminarea organismelor dăunătoare din sistemul digestiv, pentru reducerea durerilor de cap trecătoare, ca tonic psihic şi nervos.

 

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.