Cais
Prunus armeniaca L.
Caisul este un arbore foios din familia trandafirilor (Rosaceae) ale cărui rude includ prunul, piersicul, cireșul și migdalul. Este cunoscut botanic ca Prunus armeniaca, o referire la pământul din care grecii antici credeau că provine, deși este posibil să fi avut originea în China.
Caisul a fost cultivat pe scară largă în vremuri preistorice, astfel încât aria sa naturală de origine este oarecum incertă. Studiile genetice indică faptul că este nativ din Asia Centrală. Cultivat în China și Asia Centrală încă din anul 2000 î.Hr., a migrat împreună cu comercianții care au parcurs Marele Drum al Mătăsii. Negustorii chinezi, după cum sugerează botanistul Berthold Laufer, foarte probabil au dus fructul perșilor. L-au numit „prună galbenă”. Comercializat pe scară largă, a fost apoi răspândit în toată stepa eurasiatică de către membrii triburilor nomade. Dovezile arheologice arată cum caisele au fost introduse pentru prima dată în Lumea Nouă la începutul secolului al XVIII-lea, de către misionarii spanioli.
În 2019, primii cinci producători de caise au fost Turcia, Uzbekistan, Iran, Italia și Algeria.
Caisul are o coroană largă, cu ramuri joase până la pământ. Este densă și poate avea până la 12 m înălțime. Ar trebui să fie plantat la cel puțin 10 metri distanță de terase, conducte de apă și conducte de canalizare. Preferă solul umed, bine drenat, în plin soare. Caisul înflorește la sfârșitul iernii sau la începutul primăverii, așa că ar trebui plantați într-o zonă protejată pentru a minimiza daunele cauzate de îngheț.
Florile parfumate sunt de obicei solitare, cu diametrul de aprox. 2,5 cm și 5 petale. Mugurii sunt roz, devenind albi după înflorire, înainte de apariția frunzișului. Majoritatea soiurilor se autopolenizează. Fructul, comestibil, este cărnos, cu un sâmbure mare. are culoare galbenă până la roșiatică, se coace la sfârșitul lunii iunie până în iulie. Cea mai bună recoltare de fructe are loc după 3 până la 5 ani.
Caisul, deoarece este o sursă bună de nutrienți, este una dintre cele mai cunoscute culturi la nivel mondial. Sâmburele de caise este o sursă importantă de proteine alimentare, precum și de ulei și fibre. Se raportează, de asemenea, că are activități antioxidante și antimicrobiene ridicate.
Fructele de cais conțin proteine, carotenoide, vitaminele A, B, C, săruri de sodiu și potasiu, calciu, fosfor, microelemente. Sunt folosite în industria alimentară sau în arta culinară la prepararea compoturilor, gemurilor, dulcețurilor, nectarurilor, ceaiurilor aromate etc..
Flavan-3-olii sunt cea mai complexă subclasă de flavonoide, variind de la monomeri simpli (+)-catechină și izomerul său (-)-epicatechină până la proantocianidine oligomerice și polimerice, care sunt, de asemenea, cunoscute ca taninuri condensate. Flavan-3-olii sunt larg răspândiți în regnul vegetal și se găsesc din abundență în fructe precum caisele.
Fructul de cais este folosit tradițional în scopuri medicinale pentru a trata o varietate de afecțiuni, inclusiv ca remediu depurativ, antianemic, regenerator, fortifiant, tonic nervos, antipiretic, antiseptic, antiinflamator, emetic și oftalmic. Farmacopeile chineze și coreene descriu semințele de caise ca produs medicinal. Diverse părți ale caisului sunt utilizate în întreaga lume pentru proprietățile lor anticancerigene, fie ca remediu primar în medicina tradițională, fie în medicina complementară sau alternativă. Alte proprietăți farmacologice rezultate din analiza studiilor experimentale includ efecte neuroprotectoare, cardioprotectoare, antioxidante, imunostimulatoare, antihiperlipidemice, antibacteriene și antifungice. În plus, au fost furnizate date privind toxicitatea amigdalinei, un compus găsit în semințele de caise, care limitează utilizarea pe termen lung a produselor complementare/alternative derivate din semințele P. armeniaca.