Bozul – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Bozul

Sambucus ebulus L.

Specie perenă din familia Caprifoliaceae, înrudită cu socul, la noi răspândită pe marginile drumurilor, a terasamentelor de căi ferate, în locuri necultivate. Creşte până la 1-2 m. şi prezintă un rizom subteran din care se formează anual tulpini aeriene, costate, verzi. Frunzele sunt opuse, imparipenat compuse, cu 7-11 foliole ovat-lanceolate. Florile dispuse în inflorescenţe terminale prezintă petale albe şi stamine cu antere roşietice. Fructele sunt mici, sferice, de aprox. 4 mm în diametru. Pentru tratamentele naturale se recoltează rădăcinile primăvara devreme sau toamna târziu. În scopuri alimentare sau chiar medicinale se recoltează fructele, la începutul toamnei.

Se spune că bozul a fost întrebuinţat încă din timpuri străvechi de către romani, conform scrierilor lui Plinius, apoi de către gali şi de vechii englezi; rădăcina era folosită pentru proprietăţile purgative, florile erau considerate expectorante, fructele emeto-catartice (vomitive şi purgative), iar frunzele proaspete opărite şi tocate se aplicau în cataplasme pe umflături, pentru calmarea durerilor, datorită proprietăţilor rezolutive ale acestora. Caracteristicile botanice şi medicinale ale plantei au fost descrise în Istoria Materiei Medica de către John Hill în 1751, acesta subliniind proprietăţile purgative ale rădăcinii şi frunzelor, proprietăţile astringente ale părţilor lignificate, şi sudorifice ale florilor; de asemenea se menţionează că frunzele fierte se puteau folosi sub formă de cataplasme pentru sciatică.

Bozul a fost în general mai puţin cunoscut şi folosit decât alte plante medicinale, utilizările sale populare în întreaga lume având ca indicaţii afecţiuni ale ficatului şi rinichilor, rădăcina fiind considerată ca având pe lângă proprietăţi purgative şi efecte diaforatice şi diuretice medii, ca atare un fiind bun remediu natural pentru hidropizie. În doze prea mari poate produce totuşi reacţii adverse precum vertij şi greaţă.

În prezent, rădăcina de boz este folosită în produsele naturiste pentru proprietăţile sale purgative şi depurative.

Fructele conţin antociani, mucilagii, zaharuri, acizi organici, fiind folosite în special ca şi coloranţi alimentari pentru obţinerea de vinuri roşii. Un Compendiu al pigmenţilor menţionează prezenţa unor pigmenţi indigo (Turnson blue) în fructele de boz.

 

Asocieri recomandate

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.