Angelică

Specie ierboasă, viguroasă, înaltă de 1-1,5 m, în primul an numai cu frunze bazale. De pe rizomul dezvoltat în anul II sau III pornesc tulpinile aeriene robuste, cu frunze mari, de 3 ori penat-sectate cu o teacă foarte mare şi umflată. Florile sunt grupate în umbele compuse mari, globuloase, fără involucru, cu 20-40 umbelule; corola cu petale mici, alb-verzui-gălbui; fructele diachene elipsoidale lăţite. Pentru tratamentele naturiste se pot utiliza atât rădăcinile, cât şi frunzele sau fructele. La noi este o specie ocrotită de lege, astfel că rădăcinile se recoltează doar din culturi, primăvara devreme sau toamna târziu.

Ca plantă medicinală a fost cunoscută şi cultivată din cele mai vechi timpuri, în Evul mediu fiind utilizată mai mult de călugări.

Virtuţile sale au fost lăudate de vechii scriitori, şi în folclorul nord-european, mărturie a unui trecut îndepărtat a credinţei în meritele sale în protecţia împotriva bolilor infecţioase, pentru purificarea sângelui şi pentru vindecarea oricărei boli. Tot în aceste zone era folosită în ritualuri în care se interpretau cântece în cuvinte magice atât de vechi, încât nu erau înţelese nici de către interpreţi, şi care erau învăţate încă din copilărie, fiind probabil moştenite din unele festivaluri păgâne foarte vechi asociate acestei plante. După introducerea Creştinismului, în conştiinţa populară planta a devenit legată de arhangheli, fiind asociată cu sărbătoarea Bunei Vestiri ce are loc primăvara. Conform legendei, angelica a fost revelată în vis de către un înger, care spunea că aceasta va vindeca ciuma. În alte credinţe explicaţia numelui plantei ar fi aceea că ea înfloreşte de ziua Arhanghelului Mihail (8 mai, pe stilul vechi). Se considera că protejează împotriva spiritelor rele şi a vrăjilor. Era atât de preţuită întât era denumită şi „Rădăcina Duhului Sfânt”.

Medicina românească de la începutul secolului XX considera că angelica stimulează şi tonifiază stomacul, combătând flatulenţa. Tinctura de angelică era recomandată pentru purificarea sângelui, ca sudorifică şi diuretică, pentru înlesnirea menstruaţiei, întărirea stomacului şi a nervilor; apoi în febrele cu adinamie, în colicile abdominale. Unii medici ai vremii considerau angelica printre medicamentele cu acţiune vasculară, „căci ea înviorează organismul în stările adinamice febrile influenţând favorabil aparatul digestiv şi căile respiratorii”.

Rădăcina de angelică conţine ulei esenţial cu felandren, cumarine, furanocumarine, acizi organici, vitamina B1, glucide.

O folosim în prezent în produsele naturiste, individual sau în combinaţie, pentru acţiunea tonică, stomahică antispastică, stimulentă a digestiei, sedativă, indicate ca remedii naturiste pentru anorexie, dispepsii, meteorism, enterite, anaciditate, eructaţii, colici intestinale, astenie psiho-fizică.