Albăstrea

Centaurea cyanus L.

Plantă erbacee anuală, membră a familiei Asteraceae, subfamilia Liguliflorae, cu tulpina erectă, înaltă de 0,5-1 m, simplă sau ramificată, cu frunze alterne, liniare, adânc sectate, prevăzute cu peri mătăsoși, care le conferă o culoare alburie; florile grupate în antodii globuloase terminale, cu 7-12 flori marginale albastre, sterile, în formă de pâlnie, cele centrale mai mici.
În multe părţi ale globului, frumoasele albăstrele sunt astăzi considerate buruieni în culturi, şi astfel supuse erbicidării. Cu creșterea utilizării erbicidelor, albăstrelele au devenit din ce în ce mai rare în multe părți ale Europei. Există rapoarte care afirmă că, în Evul Mediu, albăstrelele constituiau o pacoste chiar pentru culturile din vremea aceea, nu doar din cauză că reduceau productivitatea dar și din cauză că toceau coasele şi secerile.

Albăstreaua egiptenilor antici era specia similară C. depressa, care nu este considerată ca indigenă în Egipt, ci sosită din vestul Asiei, probabil prin importul de grâne. S-a descoperit că în Egiptul antic reproducerea albăstrelelor datează încă de la jumătatea mileniului IV Î.Hr. (Epoca de Piatră spre Epoca Bronzului). Probabil datorită culorii similare cu a lotusului albastru şi a faptului că însoțea totdeauna culturile de cereale, planta a devenit un simbol al vieții şi fertilității, fiind cultivată și ca plantă de grădină, „portretizată” în fresce, și în design-urile de pe pereții și pardoselile caselor şi palatelor din perioada Amarna (1364–1347 Î.Hr.).

Din Dinastia a XVIII-a (din 1552 Î.Hr.) până în perioada greco-romană, artiştii epocii au utilizat florile de albăstrele pentru decorarea mormintelor. În mormântul lui Tut-ankh-Amun, Howard Carter (în 1922) a găsit coroane şi ghirlande de albăstrele, împreună cu petale de floare de lotus albastru pe cele trei sarcofage; plantele erau oferite decedaţilor pentru a-i însoţi pe calea lor şi pentru a le fi ajutor pentru reînviere. Exista credinţa că faraonii, la funeraliile lor, deveneau una cu Osiris, zeul fertilităţii şi ocrotitorul agriculturii, care după ce a fost ucis de fratele său Seth a devenit suveranul lumii de dincolo. Din lumea de dincolo el a fost reînviat continuu, acest fapt creând legătura dintre albăstrele, Osiris şi reînviere.

Denumirea cyanus provine din cuvântul latin care desemnează culoarea albastră, iar denumirea generică Centaurea provine de la centaurul Kiron.
În simbolismul Creştin, albăstrelele erau asociate cu Maria şi Iisus, fiind adesea reproduse în picturi ale Evului Mediu şi ale Renaşterii şi întâlnite în frescele creştine. Albăstreaua a fost de asemenea un simbol al sensibilităţii, fidelităţii şi al încrederii, sau prin contrast, un simbol al puterii şi măreţiei, aşa cum apare în tapiseria „Verdure” a Împăratului Carol al V-lea de Habsburg.

Inflorescențele de albăstrele conţin compuşi fenil-propanici (acid cafeic şi clorogenic), poliine, substanțe amare, pectine, tanin, antociani complexaţi cu fier, săruri minerale, glicozide, şi o antocianină albastră.

Toate părţile plantei sunt utilizate ca remediu tradiţional, pentru ameliorarea febrei, curăţarea sângelui, ca astringent, diuretic şi laxativ uşor, tonic amar, ca stimulent hepatic şi biliar şi pentru probleme menstruale sau leucoree, sau Candidoză vaginală (extern). Esenţa de flori de albăstrele este utilizată ca remediu pentru probleme ale ochilor, în special pentru inflamaţii şi conjunctivite şi în caz de oboseală a ochilor, în unele regiuni din Franţa numindu-se chiar „ochelari sparţi”. Planta este de asemenea utilă pentru tratarea problemelor scalpului.

Asocieri recomandate

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.