facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
Mirodeniile ne încântă simţurile prin mirosul, aroma şi culorile lor. În medicina tradiţională, atât în cea orientală cât şi cea autohtonă, se atribuie puteri magice acestor ingrediente care dau savoare mâncărurilor şi vieţii. Nu este departe de adevăr faptul că aceste substanţe au puteri benefice asupra organismului şi folosite cu stiinţă, pot să prevină boala sau chiar să ne ajute în tratarea anumitor afecţiuni.
Printre cele mai uzuale condimente, am ales 5 cu rol în metabolismul lipidic:
1. Ghimbirul, cunoscut încă din vechime, studiat acum în laboratoare, are peste 500 de compuşi cu diverse acţiuni benefice asupra organismului. Stimulează metabolismul lipidic, scade colesterolul din sânge, scade evoluţia plăcii de aterom pe care o stabilizează, reduce riscul afecţiunilor cardiovasculare şi al infarctului miocardic. Se recomandă prudenţă în utilizarea lui la femeile însărcinate, la cei cu inflamaţii gastrice şi pulmonare şi la cei care folosesc medicamente antitrombotice.

2. Usturoiul. Studiile realizate până în prezent, arată că persoanele care consumă regulat usturoi în alimentaţia zilincă au un risc scăzut în a dezvolta arteroscleroză, acesta fiind un adevarat remediu profilactic şi de tratament a arterosclerozei. Usturoiul reduce nivelul lipoproteinelor cu densitate mică (LDL) răspunzătoare de formarea ateroamelor şi contribuie la sporirea cantităţii de lipoproteine cu desitate crescută (HDL), care au un efect protector faţă de arteroscleroză.

3. Anghinarea are o puternică acţiune de scădere a nivelului colesterolului sanguin atât prin reducerea sintezei cât şi prin transformarea lui în acizi biliari. Cercetările asupra efectelor acestei plante au demonstrat acţiunea regeneratoare hepatică, coleretic-colagogă, hipolipemiantă şi de întărire a funcţiei antitoxice a ficatului.

4. Ardeiul iute are multiple efecte aproape incredibile asupra sănătatii cum este faptul ca poate opri un atac de cord în maxim 30 de secunde. Cu cât este mai iute ardeiul, cu atât mai multă capsaicină conţine. S-a constatat că ardeiul iute, în special cel roşu, reduce nivelul colesterolului din sânge, a trigliceridelor şi agregarea plachetară, crescând în acelaşi timp capacitatea organismului de a dizolva fibrina, o substanţă cu rol important în formarea cheagurilor de sânge.
5. Scortişoara este celebră printre mirodenii prin multiplele sale efecte în diverse afecţiuni şi prin multitudinea de reţete. Conform unor studii realizate pe voluntari cărora li s-a administrat 1-3 grame de scortişoară pe zi, timp de 40 de zile, trigliceridele au fost reduse cu 30%, iar colesterolul rău cu 7-27%. Colesterolul total a fost redus cu până la 26%. Scorţişoara este foarte utilă mai ales persoanelor cu diabet de tip 2, cărora le reduce semnificativ nivelul de lipide din unele dintre aceste condimente, alături de alte câteva plante medicinale, care cresc eficienţa acestora, se regăsesc în capsulele Colesterol şi tinctura Colesterol. Eficienţa produselor creşte în administrarea simultană a lor.

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri