Tuturor pacienților care au fost diagnosticați cu dislipidemie (asociată cu hipertensiune arterială sau cardiopatie ischemică) si cărora le-au fost administrate capsule “Colesterol”, 2-3 capsule pe zi, după masă, timp de minim 2 luni consecutiv, li s-au recoltat analize inițial și la sfârșitul tratamentului.
S-a constatat o eficiență crescută a tratamentului cu capsule“Colesterol” în dislipidemia simplă, colesterolul scăzând cu până la 45% din valoarea ințială la 66% dintre pacienți și trigliceridele cu până la 70% din valoarea inițială la 71% dintre pacienții evaluați.
Scăderea este mai mare, dar și mai susținută în timp la pacienții care au avut colesterolul sub valoarea de 280 mg/dl, iar trigliceridele sub 300 mg/dl. Tratamentul s-a dovedit eficient și pe segmentul pacienților vârstnici ( peste 70 de ani), care au avut ca patologie asociată ateroscleroza generalizată. Aici a scazut colesterolul total semnificativ, dar și nivelul de pornire a fost de maxim 252 mg/dl; la valori mai mari recomandăm administrarea a câte 2 capsule “Colesterol” de 3 ori pe zi și asocierea unui regim alimentar sărac în grăsimi și glucide.