Astenia, starea de oboseală intensă şi prelungită, însoţită de slăbiciune fizică și de scăderea capacităţii de lucru intelectual apare adeseori în infecțiile virale care determină răceala sau gripa. Infecțiile de orice tip, virale, bacteriene sau fungice, ca de altfel orice boală, pot determina oboseala, datorita faptului ca toate rezervele energetice ale organismului sunt orientate către lupta cu agentul cauzator al afecțiunii. Această astenie dispare odată ce boala se vindecă.
În cazul unei răceli, starea de astenie este mai ușoară decât în cazul gripei. Este suficient să ne asigurăm timpul de odihnă și somn, care poate fi mai lung decât de obicei. Activitățile zilnice pot fi continuate, spre deosebire de situația în care suferim de gripă, când se recomandă repausul la pat. Odată cu refacerea și vindecarea organismului, se poate reveni lent la activitățile zilnice respectând hidratarea corespunzatoare, printr-un consum crescut de lichide.
Slăbiciunea musculară generalizată și oboseala ușoară care apar de obicei în răceală și gripă se ameliorează dacă ţinem cont de câteva aspecte:
- tratarea afecțiunii de bază cu antiinflamatoare și antiinfecțioase naturale ajută organismul în lupta împotriva agenților virali;
- o dietă adecvată cu alimente hrănitoare, simple și proaspete care previn deshidratarea ce apare mai ales când febra este prezentă. Acestea pot fi sucuri naturale diluate, supe, ciorbe, fructe bogate în vitamine, mai ales în vitamina C (portocale, lămâi, grapefruit, cătină);
- evitarea dulciurilor cu zahăr , deoarece acestea suprimă activitatea sistemului imunitar și pot prelungi perioada de refacere;
- plante medicinale și alimente care susțin activitatea sistemului imun, provocând transpirația și dinamizând totodată corpul: ghimbir, muștar, hrean;
- evitarea meselor înainte de culcare;
- reducerea consumului de alcool, de cafeină și renunțarea la fumat, care solicită ficatul și astfel contribuie la apariția oboselii;
- aerisirea camerei și elminarea sunetelor și luminilor care pot perturba somnul.