facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2019-09-16
Vizualizari: 769
Comentarii: 0
"De un an și șapte luni, viața a căpătat sens pentru mine"

„Minunea de a fi mamă nu se poate descrie în cuvinte, ea se simte, se trăiește. Restul e poveste”, spune Ioana Maria Moldovan, prezentatoarea „Focus din Inima României” de la Prima TV. Tot universul ei s-a schimbat la 13 ianuarie 2018, la fix un minut după miezul nopții, când pe lume a venit fiul ei, Andrei-Ioan. Știrista ne-a acordat un interviu emoționant despre viața de părinte, cu bucuriile și provocările ei.

Cum te simți fizic și emoțional de când a venit pe lume Andrei?

Fizic mai am o mică luptă de dus cu cele câteva kilograme în plus, până să revin la dimensiunile dinainte de naștere. Dar nu sunt o prioritate, pentru că încă alăptez. Emoțional, recunosc că viața mi-a fost dată peste cap. În primele zile am fost derutată, cu foarte multe gânduri și griji, firești până la urmă, care îi trec prin minte oricărei mame. M-am întrebat dacă sunt o mama bună, dacă fac ce e mai bine pentru copilul meu, iar răspunsurile le-am primit rapid de la el. Faptul că nu plângea, că dormea, că era liniștit, erau câteva semne clare că sunt pe drumul cel bun. Andrei e o minune foarte activă, curioasă, sociabilă și-mi testează de foarte multe ori pe zi limitele, dar mă și răsplătește cu multe îmbrățișări și zâmbete sincere, pupici cu zgomot și un „mama” melodios ce-mi ajunge direct la suflet. Râd, plâng, uneori simt că nu mai pot, dar merg mai departe.

Diversificarea e o provocare?

Da, la fel ca fiecare zi alături de Andrei. Apariția lui nu m-a transformat în bucătăreasă, dar intru mai des în bucătărie pentru el. Suntem aprovizionați cu fructe, legume, ouă de casă, carne de vițel, biscuiți și pufuleți pentru copii, iaurt de capră… cam tot ce-i place lui.  Nu este mofturos la mâncare, oricum preferă laptele matern pe care-l are momentan la discreție.

Remedii naturiste ai în sertare, la-ndemână, pentru toată familia?

Nu-mi lipsesc ceaiul de mușețel, ceaiul de sunătoare pentru relaxare și somn odihnitor, uleiul de mentă pentru dureri de cap, propolisul pentru întărirea imunității. Ceaiul de fructe de pădure și cel de mentă sunt preferatele mele. Le beau de plăcere și îmi amintesc mereu de copilărie. Iar când am vreo problemă cu vocea și trebuie să intru în direct, apelez la miere de tei și lămâie. Mă scapă de răgușeală și îmi întăresc imunitatea.

Iubești plantele, natura? Ai vreo amintire deosebită legată de ele?

Natura este locul unde îmi încarc bateriile. Până să vină pe lume fiul meu, aveam o mini seră de orhidee de diferite culori - alb, galben, mov, pestrițe. În fiecare dimineață le admiram, le vorbeam, le îngrijeam… erau o pată de culoare în viața mea! Foarte frumoase și mai mereu înflorite! Totul a început de la mama, mare iubitoare de flori, pe care evident o moștenesc. Ea a fost cea care mi-a dăruit prima orhidee. Momentan, din lipsă de timp, am renunțat la mini seră, Andrei are prioritate.

Vreun sfat pentru cititorii noștri?

Să faceți mereu ce simțiți și să trăiți fiecare clipă! Nu e ușor, dar nici imposibil.

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri