facebook-page-view
Discută cu
medicul Fares
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2018-09-11
Vizualizari: 651
Comentarii: 0
Cum tratezi cel mai bine tusea la copii

Odată cu toamna și cu începerea școlilor, a grădinițelor, debutează și episoadele de răceală. Tusea apare invariabil în peisaj și are marele dezavantaj, printre multe altele, că nu-l lasă pe copil să se odihnească bine noaptea. Ca să o tratezi, cele mai bune soluții sunt cele naturale. Eficiente, puternice, fără efecte adverse, ele pot fi și ușor de acceptat. Se aleg în funcție de vârstă, dar și de tipul de tuse.

ceai medicinalTusea copiilor între 1 și 12 luni poate fi ameliorată prin aromaterapia cu uleiuri esențiale de lavandă și ti-tree, care favorizează expectorația și eliminarea secrețiilor. Aromaterapia se face cu o lampă specială sau punând pe o sursă de căldură un vas cu apă în care am picurat uleiul. De asemenea, aceste uleiuri se pot pune şi în aparatul de aerosoli, câte 1-2 picături în 3 ml ser fiziologic. Ceaiul de soc poate fi administrat în siguranță la aceasta vârstă. El hidratează şi favorizează eliminarea secreţiilor ce devin mai fluide şi mai puțin aderente.

Apoi, pentru copiii mai mari, cele mai bune tratamente sunt siropurile. Cele pe bază de plante se găsesc atât în farmacii, cât și în magazinele naturiste. Dacă tusea e uscată, e nevoie de un sirop din plante emoliente, calmante, care conțin mucilagii ce reduc iritația mucoaselor și spasmul căilor respiratorii (cu scai vânăt, tei, lemn dulce, soc, lichen de piatră). Dacă tusea e productivă sunt bune remediile care fluidifică secrețiile și favorizează expectorația (cu ridiche neagră, cimbru, cimbrișor, muguri de pin, pătlagină, iarbă mare).

Poți prepara și în casă un sirop pe gustul celui mic. Un exemplu ar fi siropul de morcovi. Amestecă 250 ml de suc proaspăt stors de morcovi cu 3 lingurițe de miere și puțină apă. Pune pe foc, până se mai îngroașă, amestecând încontinuu. Siropul care rezultă este foarte bun împotriva afecţiunilor bronhiilor şi tratează tusea. Siropul de ridiche neagră este și el celebru pentru tratarea tusei, fie ea seacă sau productivă. Se scobește o ridiche, se umple cu miere și se lasă peste noapte să se adune sirop, din care se ia câte o linguriță de 3-4 ori pe zi.

Să nu uităm de ceaiuri! În această perioadă, cu răceală sau gripă, este oricum important ca cel mic să se hidrateze, deoarece organismul pierde în mod firesc lichide. Apoi, dacă are mereu nasul înfundat, va respira pe gură, ceea ce sporește uscăciunea faringelui și accentuează tusea. Infuziile calde descongestionează și fluidifică mucusul, făcându-l mai ușor de eliminat. Foarte bun este ceaiul de rădăcină de lemn dulce, cunoscut încă din antichitate pentru efectele sale vindecătoare în afecţiunile gâtului. El calmează tusea, e emolient şi fluidifiant al secreţiilor bronşice. Poți să-i mai dai în siguranță ceai de mușețel (recunoscut pentru proprietățile sale tămăduitoare, emoliente, antiinflamatoare, antibacteriene), de soc (expectorant, antiseptic, sudorific) sau ceai de tei (antifungic, antispastic, relaxant pentru musculatura bronșică). Îndulcește-le cu miere și nu le va refuza. Ba chiar poți adăuga în ele bucățele de fructe, pentru un gust mai bun.

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri