Discută cu
medicul Fares
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Cum se combină între ele uleiurile esențiale și ce efecte au

Sfaturi Practice

Fiecare ulei esențial în parte are proprietățile lui, date de principiile active ale plantei din care provine. Ce se întâmplă dacă le combini? Ei bine, efectul poate fi mai mare, iar amestecul va acționa pe mai multe planuri. Îți dezvăluim câteva „rețete”.

Cuișoare + cimbru

Uleiul esențial de cuișoare conține în principal eugenol și e cunoscut pentru proprietățile sale antiseptice, antimicrobiene, antispastice și anestezice.  În combinație cu ulei de cimbru, „puterea” lui va crește. Împreună pot distruge diferite tulpini de E. Coli și Salmonella, au eficiență crescută în viroze respiratorii, faringo-amigdalite, sinuzite sau bronșite. Se pot administra câte 3 picături din fiecare ulei, într-o lingură de miere, de 3 ori pe zi, timp de 10-14 zile. (Această combinație se găsește gata preparată în capsulele Biomicin Forte)

Cuișoare + ti-tree

Uleiul de cuișoare se poate asocia cu ulei esențial de ti-tree sub formă de inhalații sau aerosoli. Împreună tratează tusea de diferite etiologii, virozele respiratorii, bronșitele și sinuzitele. Tratamentul se face de 1-2 ori pe zi, timp de 7-14 zile. Intern, se administrează câte 3 picături din fiecare ulei, într-o lingură de miere, de 3 ori pe zi, în cure de 14 zile, cu pauze de 2 săptămâni. Extern, cele două uleiuri combinate tratează infecții și inflamații ale pielii (acnee, furuncule, stafilococi, dermatite micotice. Se aplică direct pe zonele afectate sau în comprese (2 picături de ulei esențial la 100 ml de apă).

Arbore de ceai+palmarosa+levănțică

Când sistemul imunitar este scăzut, apare herpesul. El se poate trata dacă aplici pe leziune un amestec de ulei esențial de arbore de ceai, ulei de palmarosa și ulei de levănțică. Uleiul de arbore de ceai se mai poate combina cu ulei esențial de salvie, pentru un efect antibacterian mai puternic, cu ulei de cimbru sau de busuioc, pentru efectul antifungic, sau cu ulei de lemongrass pentru igiena orală.

Combinația de uleiuri esențiale de mentă, fenicul, coriandru, cardamom, ghimbir și scorțișoară susține digestia, ajută în caz de flatulență și spasme intestinale, contribuind la buna funcționare a tractului intestinal și digestiv. (le găsești gata combinate, în capsulele Antibalonare)

Mentă + busuioc

Dacă îți e greață, sunt două uleiuri care, prin aroma lor, te vindecă instant: uleiul de mentă și cel de busuioc. Tot ele, în această combinație, calmează durerile menstruale. Se administrează câte două picături din fiecare, într-o linguriță de miere.

Uleiul de mentă este expert într-un spectru larg de probleme digestive. Când e combinat cu ulei de eucalipt, de șovârv, de lemongrass, de nucșoară, de ti-tree și de scorțișoară (ingrediente din cadrul capsulelor Vermicin Forte), și e administrat intern, capsuledistruge paraziții intestinali și ajută la combaterea microorganismelor și organismelor dăunătoare din corpul uman.

Șerlai+ bergamot

Combinate și administrate intern, sunt ideale în momente de stres și de solicitare nervoasă, contribuind la crearea unei stări de bine. (Se găsesc în cadrul capsulelor pentru reglarea tensiunii arteriale Fitotensin Forte)

În caz de durere de cap, amestecă ulei esențial de lavandă cu ulei de tămâie, de cuișoare, de mentă, de lemongras și de turmeric. Amestecul (pe care îl regăsești și în capsulele Algoplant) susține funcționarea sistemului nervos, calmează durerile inflamatorii, reduce tensiunea și iritabilitatea.

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.