Auzim tot mai des, în ultimii doi ani, expresia „o banală răceală”. Cum de s-a „banalizat” această problemă de sănătate? Medicul Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină, atrage atenția că răceala nu e deloc simplă, ci reprezintă o problemă de sănătate publică, cu impact major în societate și economie.
Mâna sus cei care sunteți acum răciți și vă e bine! Evident, nimănui nu îi e bine când trece printr-un astfel de episod. Nu mai vorbim de riscurile și complicațiile care îi pândesc pe cei vulnerabili, cu boli asociate... Nu, răceala nu e nici pe departe „banală” și sunt trei motive pentru care nu o putem ignora:
- Apare foarte des, aproape în fiecare sezon de toamnă-iarnă-primăvară;
- Ne scoate din ritmul cu care suntem obișnuiți, ne obligă să lipsim de la muncă/școală, ne scade considerabil randamentul și calitatea vieții;
- Pentru unii dintre noi, care prezintă comorbidități, această „banalitate” poate însemna vizită la medic, internare, bani cheltuiți pe medicamente.
Într-un singur an, răceala a însemnat, în SUA: peste 100 de milioane de vizite la medic, cheltuieli de peste 7 miliarde de dolari pentru sistemul de sănătate, peste 40 de miliarde de dolari pierduți prin scăderea productivității, costuri mai mari decât astmul bronșic sau insuficiența cardiacă. În plus, o treime dintre cei care ajung la medic primesc prescripție cu antibiotice, contribuind la o altă problemă gravă de sănătate publică – rezistența microbilor la antibiotice, spune, într-o postare pe Facebook, medicul Marius Geantă. Și în România, chiar dacă la noi nimeni nu a stat să contorizeze toate aceste neplăceri, cu siguranță efectele îmbolnăvirilor de sezon se traduc în bani cheltuiți, timp pierdut, sănătate șubrezită.
Cum a ajuns răceala să fie considerată „banală”? I s-a atribuit acest apelativ odată cu apariția pandemiei de coronavirus. Pentru că, da, comparativ cu ravagiile pe care le poate face noul virus, răceala e mai blândă. Explicația este aceea că „virusurile care provoacă răceală se află în circulație de decenii și poate chiar mai mult, dându-ne nouă, oamenilor, posibilitatea de a veni în contact cu ele an după an și, tulpină după tulpină, am dezvoltat o imunitate completă și complexă. Astfel încât, atunci când răcim, manifestările sunt suportabile.
Răceala trebuie și ea tratată cu maximă seriozitate, în special de către bătrâni, femei însărcinate, copii mici, persoane cu imunitatea compromisă. La primele semne de boală, luați măsuri, apelați la remedii naturale cu efect antiviral, care ajută organismul să lupte cu virusul rapid, eficient, fără risc de complicații. Cu cât sunteți mai responsabili și vă tratați cu ceaiuri, siropuri Biosept, uleiuri esențiale și capsule Biosept Forte din plante, cu atât boala trece mai repede, mai ușor.