Parcă exact atunci când este liniştea mai mare, în timpul cursurilor sau al unei şedinţe, stomacul tău se „trezeşte” să facă gălăgie. Chiorăitul maţelor, în termeni populari, sau „borborismele”, în termeni ştiinţifici, reprezintă un aspect normal al procesului de digestie, însă unul destul de jenant, în anumite momente.
Atunci când „îţi chiorăie maţele”, te gândeşti automat că e un semnal de foame. Într-adevăr, are o oarecare legătură. Ca să înţelegi cauza,
Flămând sau nu, să ai frecvent un stomac foarte gălăgios nu e tocmai plăcut. Soluţia ar fi să mănânci la timp şi să reduci acumularea de gaze. Acestea se produc în exces din cauza unor greşeli pe care le faci la masă (înghiţi aer în timp ce mănânci sau bei), din cauza anumitor alimente sau pur şi simplu în urma unor afecţiuni digestive (sindrom de colon iritabil, intoleranţă la lactoză, digestie incompletă). Pentru a reduce acumularea de gaze şi a rezolva această problemă stânjenitoare a chiorăitului încearcă următoarele sfaturi şi remedii naturiste.
– Renunţă la obiceiurile nesănătoase de a fuma, a mesteca gumă sau a suge acadele, toate acestea favorizând înghiţirea aerului.
– Nu vorbi în timp ce mânânci, mestecă suficient fiecare îmbucătură şi nu bea apă în timpul mesei.
– Evită băuturile carbogazoase şi alimentele care fermentează şi produc gaze (fasolea, mazărea, varza etc.).
– După masă, bea un ceai din plante medicinale care ajută procesul de digestie şi favorizează eliminarea gazelor. Printre acestea, cel de mentă, de muşeţel, de busuioc, de cimbrişor sau de coriandru.
– Ceaiul de ghimbir este un remediu naturist care reduce instant zgomotele stomacului, atunci când cauza o reprezintă acumularea de gaze.
– Obişnuieşte-te să mănânci puţin şi mai des. De fapt, indicat ar fi să îţi stabileşti ore fixe de masă. Şi stomacul tău se va obişnui cu programul.
– Când te prinde foamea, ronţăie nişte biscuiţi din cereale integrale, migdale sau o banană. Iar dacă nu ai nimic de mâncare, un pahar cu apă plată sau, de preferat, un ceai din plante medicinale îţi vor calma ciorăiturile stomacului.
– Este important să reduci stresul şi să fii relaxat atât tu, cât şi stomacul tău. Se spune că, atunci când vezi că începe „gălăgia”, dacă respiri adânc sau îţi ţii respiraţia pentru câteva secunde, zgomotele abdominale se domolesc pentru o perioadă.
Adaugă comentariu