Culesul muşeţelului – ştiinţă, inginerie, poezie. O poveste – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Culesul muşeţelului – ştiinţă, inginerie, poezie. O poveste

Poveștiri

Nea Dumitru îl salută pe dom’ inginer şi se urcă în maşina fabricii, cu care mergea, el şi ceilalţi colegi, la culesul muşeţelului. Ziua se mijea cu greu, ca o pereche de ochi abia deschişi după un somn adânc. Îşi potrivi mai bine straiţa cu demâncarea de prânz – slană, brânză, pită, ceapă, adevărate remedii naturiste – glumi cu colegii că „ui’, dac-o fo’ cuminte, nevasta s-o îndurat să-i deie demâncare” şi aşa porniră toţi spre câmp.

Trezit cu mult înainte de răsăritul soarelui, Nea Dumitru ştia că îl aşteaptă o zi luuuungă de primăvară la culesul muşeţelului, treabă fină şi cu dichis să nu strice blândele plante medicinale. Prima zi în care urma să bage cositoarea în valurile proaspete de muşeţel picase într-o luni, dar asta era o simplă coincidenţă că oricum, indiferent că ar fi fost vreo sărbătoare, culesul era cules şi nu întârziai orice ar fi fost.

Ajunseră în câmp, la vreo douăzeci şi ceva de kilometri de Orăştie. Când dom’ inginer opri motorul maşinii, preţ de câteva secunde îi ţiuiră urechile de râcâitul greierilor şi al cosaşilor, de piuitul păsărilor, de foşnetul miilor de flori – sau poate al milioanelor.

Culesul e o ştiinţă. Muşeţelul se recoltează cu „maşina de recoltat muşeţelul”, remorcată de tractor, în fapt o cositoare care se dă „pe post de lucru” în afară, adică în laterala tractorului, ca să nu calce planta. Odată tăiate, gingaşele plante medicinale puse pe o bandă transportoare pe lanţ care urcă muşeţelul şi îl aruncă în spate, într-o remorcă de mici dimensiuni ataşată în urma tractorului. Când se umple remorca, plantele sunt descarcate pe câmp, din loc în loc, de unde sunt apoi încărcate în camion, care le transportă la fabrică, la uscat.

Culesul ăsta e inginerie curată. Nea Dumitru trebuie să ţină tractorul în linie dreaptă, nemţeşte, nici să nu calce plantele, dar nici să dea cositoarea în gol. Şi asta zi-lumină.

Culesul este poezie. Nea Dumitru gustă mirosul puternic de muşeţel care acoperă totul, e o linişte sufletească atât de adâncă în hârâitul motorului, e un echilibru de stâncă în hâţâneala cabinei de la roţile care muşcă pământul reavăn. E mai, luna prospeţimii. Muşeţelul creşte pe aici de sute de ani, acum e pus de om, ordonat şi sănătos, o să mai fie de cules poate şi de nepoţii lui.

Pe la prânz e linişte. Un babilon întreg cu aripioare şi elitre bâzâie prin aer, în câmp greierii şi cosaşii cârâie în neştire, Nea Dumitru şi echipa mestecă domol, conversaţia e punctuală, tehnică, printre îmbunături, soarele arde cinstit, e bine.

Acu-i acu! Tractorul îşi reia huruitul monotol, întrerupt de câte o debreiere mai nărăvaşă când trece peste vreo burtă noroioasă în câmpul încins de soarele amiezii, Nea Dumitru tine cuminte linia dreaptă, plantele se adună în remorcă, apoi se lasă în câmp, apoi se urcă în camion – asta e altă echipă – e un balet mecanic riguros, după o coregrafie exersată şi-acu un an, şi-acu douăzeci.

Şi aşa o ţine Nea Dumitru preţ de câteva săptămâni, până gată muşeţelul de cules, zi de zi, fără pauză. Planta nu ştie de duminică sau vineri.

Culesul muşeţelului este o adevărată sărbătoare la Fares. Este planta simbol a sănătăţii din inima Daciei.

 

Adauga comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.