Cuișoarele

Syzygium aromaticum (Eugenia caryophyllata)

 Cuişoarele sunt mugurii florali (bobocii) uscaţi ai arborelui aromatic Eugenia caryophyllata, originar din insulele Moluce şi Celebe şi pe larg cultivat în zonele tropicale.

Florile sunt recoltate de două ori pe an, în iunie şi decembrie, în momentul când ele trec de la culoarea verde la culoarea roz, apoi se usucă  la soare până ce lumina şi aerul fac ca ţesutul mugurilor să se impregneze cu esenţa pe care o conţin, căpătând o culoare brună.

Condiment şi remediu natural, cuişoarele au fost folosite de sute de ani, schimburile comerciale cu acestea între „insulele cuişoarelor” Ternate şi China, datând de 2500 de ani.

Datarea istorică a cuişoarelor ca şi condiment, s-a găsit mult timp în urmă în relatările referitoare la vasele comerciale din 1721 Î.H. Referinţe bibliografice timpurii susţin că apropiaţii împăratului Chinei trebuiau să ţină cuişoare în gură, pentru a le împrospăta respiraţia. Ca multe alte condimente, cuişoarele au fost o marfă mult apreciată şi de către de romani.

Alături de nucşoară, cuişoarele au fost unul din cele mai preţioase condimente din secolele XVI şi XVII, una din navele lui Magelan întorcându-se în 1522 încărcată cu nucşoară şi cuişoare, spre deliciul spaniolilor. Desigur, mulţi râvneau preţioasa marfă, cuişoarele la vremea aceea valorând mai mult decât greutatea lor în aur.

În 1605 olandezii au găsit drumul spre Moluccas şi au început comerţul cu cuişoare, şi extinzând cultivarea plantei, au menţinut un monopol efectiv asupra comerţului, ajungând chiar, în 1816, să dea foc unor plantaţii pentru a-i creşte preţul.

În jurul anilor 1800, planta a fost introdusă în India prin Mauritius.

În medicina tradiţională chineză, cuişoarele au fost îndelung utilizate pentru a trata indigestia, diarea, hernia, şi viermii intestinali, precum şi diferite infecţii fungice precum cele de la nivelul picioarelor la atleţi. În folclorul asiatic se spune că ţinând în gură două cuişoare fără a le mesteca sau înghiţi, putem să renunţăm la dorinţa pentru alcool.

Vindecătorii tradiţionali ayurvedici au utilizat cuişoarele din vremuri antice pentru tratamentul bolilor respiratorii şi digestive.

Naturaliştii medievali germani utilizau cuişoarele ca parte din mixturile anti-gutoase. Medicii eclectici americani timpurii le-au folosit ca tratament pentru problemele digestive, adăugându-le de asemenea medicamentelor amare, făcându-le astfel mai plăcute la gust. Ei au fost primii care au extras uleiul esenţial şi l-au aplicat pe gingii pentru uşurarea durerilor de dinţi. Câteva picături de ulei în apă erau antivomitive, iar infuzia reducea senzaţia de greaţă.

Astăzi este folosită ca plantă medicinală în special datorită efectelor sale stimulent-aromatice, având efecte pozitive şi în ulcerele stomacale, vomă, flatulenţă.

Infuzia de cuişoare, la fel apa distilată de cuişoare, pudra sau tinctura stimulează apetitul şi digestia. Uleiul esenţial de cuișoare este antiseptic şi analgezic, proprietăţi datorită cărora, mai ales în trecut, se folosea mult în stomatologie. Şi astăzi se foloseşte în produsele naturiste pentru cunoscutele sale calităţi bactericide împotriva bacteriilor de tip streptococ, stafilococ şi pneumococ.

Uleiul esenţial este bogat în eugenol, substanţă cu proprietăţi antiseptice şi antitermice, utilizată în medicina românească încă din secolul XIX, în afecţiuni pulmonare, sau ca analgezic local. Uleiul mai conţine acetat de eugenol, acid oleanolic, şi caryophyllen. Cercetătorii japonezi, au mai descoperit în compoziţia cuişoarelor substanţe cu efect antioxidant.