Chiar dacă poate nu acorzi o așa mare importanță cinei, contează enorm ce și cât mănânci, dar și la ce oră iei ultima masă a zilei. Îți influențează digestia, starea de bine, buna funcționare a organismului, inclusiv silueta. Iată cum ar trebui să arate cina ideală și ce e bine să eviți!
Odată cu lăsarea serii, sistemul digestiv își încetinește „motoarele”. Dacă mănânci mult, alimente grele sau iei cina cu prea puțin timp înainte de culcare, stomacul nu va avea timp să digere, alimentele vor fermenta și așa apar o serie de neplăceri: senzație de prea plin, greață, reflux gastro-esofagian, vei adormi mai greu și vei avea un somn agitat. Mai mult decât atât, pe timpul nopții se activează alte organe cu rol de eliminare a toxinelor, însă dacă „energia” le e furată tot de digestie, funcții importante în organism nu mai sunt îndeplinite corespunzător și, în timp, apar alte probleme de sănătate. Nu în ultimul rând, caloriile care nu sunt transformate în energie ajung să se depună sub formă de grăsime, lucru care îți afectează și silueta.
Nu-ți cere nimeni să mergi la culcare cu stomacul chiorăind de foame. Trebuie doar să nu te bagi în pat imediat după ce ai mâncat, să eviți anumite alimente și să alegi altele, mai ușor de digerat.
De evitat:
- Mâncăruri grase, prăjeli, fast-food. Toate acestea stimulează producţia de acid gastric, care va „refula” spre esofag, cauzând arsuri.
- Carnea, în special cea roşie. Este greu de digerat.
- Dulciurile şi pastele făinoase. Au un conţinut ridicat de carbohidraţi cu asimilare rapidă. Nici ciocolata neagră nu e bună seara deoarece conţine cofeină care nu te va lăsa să dormi.
Alimente recomandate:
- Mâncărurile uşoare şi porţiile mici. Pastele integrale, orezul brun se numără printre alimentele care au un proces rapid de digestie.
- O salată proaspătă din legume (morcovi, roşii, dovlecei, castraveţi), sau legume fierte, la cuptor ori pe grătar. Pune alături de puțin somon sau ton, ambele sănătoase datorită conţinutul de acizi graşi Omega-3.
- Alimentele bogate în potasiu, cum ar fi cartofii, bananele, care au capacitatea de a relaxa musculatura.
- Dacă ai mâncat prea mult sau prea greu, apelează la ajutoare din natură care stimulează digestia prin conținutul lor de enzime vegetale. Capsulele Digestie ușoară sunt pe bază de plante, combinate într-o rețetă special gândită pentru a reduce disconfortul abdominal după masă și a înlătura greața. Au efect carminativ, reduc balonarea, ajută digestia.
- Tot seara, dacă masa a fost copioasă sau prea târzie, mai poți bea un ceai digestiv. Dacă ai mâncat corect și ușor, poți opta pentru un ceai cu efect relaxant, care te va ajuta să dormi mai bine.