facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2016-10-25
Vizualizari: 3579
Comentarii: 0
Cele mai bune tonice pentru ficatul obosit

Ficatul este un organ care îndeplinește peste 500 de funcții importante în organism. El metabolizează alimentele, reglează nivelul de colesterol, filtrează sângele, descompune grăsimile, e responsabil cu digestia, peristaltismul, detoxifierea organismului și multe altele. Când acest complex și vital organ obosește, din cauza alimentației nesănătoase și a stilului de viață haotic, apar grețurile, stările de oboseală, balonarea, durerile de cap etc. Atunci e momentul să-i sărim în ajutor cu remedii din natură.

Plantele amare sunt cele mai puternice tonice naturale

Ajută ficatul să elimine toxinele din organism, stimulează producerea și eliminarea bilei, accelerează refacerea celulelor hepatice, au efect hepatoprotector. Anghinarea și sunătoarea sunt ideale pentru ficatul obosit. Prima, consumată în salate sau ca infuzie, ajută ficatul să metabolizeze mai ușor colesterolul, stimulează secreția și eliminarea bilei, este detoxifiantă. Sunătoarea are efect antiinflamator și antimicrobian, susține producerea normală de bilă și fluxul biliar. De asemenea, armurariul este utilizat de secole ca tonic amar hepatoprotector, efectul său benefic fiind dat de silimarină, substanță care are puterea de a regenera celula hepatică. Alte plante recomandate sunt păpădia (detoxifiant), rostopasca (are proprietăți drenoare, regeneratoare), gălbenelele (antiinflamatoare) și cicoarea (depurativ, diuretic, bun stimulent hepatic și biliar), toate fiind tonice-amare care grăbesc regenerarea ficatului. Se pot consuma sub formă de ceai, tincturi sau comprimate masticabile, în cure de 1-2 luni.

Pe lângă ceaiuri, încearcă să mănânci mai sănătos, legume și fructe proaspete, sucuri naturale făcute în casă din verdețuri, rădăcinoase, mere și citrice. Ridichea neagră rasă, consumată după masă, sau sucul de ridiche revigorează ficatul obosit și îl ajută în procesul de eliminare a toxinelor din sânge.

Produsele stupului sunt adevărate medicamente naturale pentru ficat. Ține o cură cu miere, polen și păstură, sau cu lăptișor de matcă, pe care să le consumi dimineața, pe stomacul gol.

Toate aceste remedii se folosesc în dozajul recomandat de producător, timp de cel puțin o lună. În această perioadă, evită carnea grasă, semipreparatele, afumăturile, mâncărurile grele, prăjelile, dulciurile și mai ales alcoolul, cel mai mare dușman al ficatului. Sportul și somnul odihnitor trebuie să facă parte din stilul tău de viață pentru a reface ficatul și a preveni problemele.

ASOCIERI RECOMANDATE
Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri