facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2021-02-17
Vizualizari: 574
Comentarii: 0
Cei 6 "NU" atunci când ești răcit

Atunci când răcesc, mulți știu că au un singur lucru de făcut: să dea fuga la farmacie de unde să își ia ceva, la recomandarea farmacistului. Ce nu știu ei este că, pe lângă acel tratament, multe alte lucruri ajută procesul de vindecare. În același timp, altele îl îngreunează. Sunt 6 greșeli de evitat, din prima zi până la completa vindecare.

NU lua antibiotice!

Ele sunt ineficiente la o simplă răceală, care este o infecție virală, nu bacteriană. În acest caz, pastilele vin doar cu efecte adverse, precum afectarea florei intestinale și slăbirea imunității. Ba chiar poate apărea o rezistență la antibioticele respective. În răceală și gripă sunt indicate remediile antivirale, din plante: ceaiuri, siropuri, capsule, comprimate de supt, tincturi și uleiuri esențiale.

NU sta doar cu ferestrele închise, „la căldură”!

E important să aerisești, să eviți acumularea de microbi în încăpere, mai ales dacă locuiești cu alte persoane.

NU bea ceaiuri prea fierbinți!

Ai fi tentat să crezi că lichidul trebuie băut cât suporți de fierbinte, ca să-ți încălzești corpul și să „iasă răceala din tine”. Însă riști arsuri la nivelul gâtului, care și așa este iritat. În microleziunile create se adună bacterii, zona se inflamează și pot apărea complicații. Ceaiurile se beau calde.

NU folosi în exces picături nazale!

Chiar dacă la început sunt bune, își fac efectul și te ajută să respiri mai bine, ele se administrează într-o cantitate strictă și pe o perioadă limitată, la recomandarea medicului. Multe formule dau dependență și irită căile nazale. Mai degrabă fă inhalații cu aburi și uleiuri esențiale sau inspiră dintr-o sticluță cu uleiuri esențiale, ca Biosept Nazal.

NU fuma!

Fumul de țigară este extrem de iritant pentru gât, agresează mucoasele sistemului respirator și plămânii, inflamează sinusurile și distruge cilii din fosele nazale (acei perişori responsabili de curăţarea căilor respiratorii de germeni şi virusuri).

NU te culca pe-o ureche!

Dacă tocmai ai scăpat de o răceală, nu înseamnă că trebuie să lași garda jos. Poți să te îmbolnăvești rapid din nou. După o răceală, organismul e slăbit şi vulnerabil la alte virusuri gripale. Chiar dacă şi-a dezvoltat imunitatea la un tip de virus, sunt peste 200 de tulpini de virusuri cu care poate intra în contact.

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri