Allium cepa L.
Ceapa roșie este o varietate cultivată a speciei Allium cepa L.
Bulbii de ceapă se prezintă în trei culori diferite: roșu, galben și alb. Unele soiuri roșii și galbene sunt cunoscute ca fiind foarte plăcute și dulci ca aromă, în timp ce altele tind să fie mai picante datorită conținutului lor mai mare de tiol (un compus sulfhidril). Iuțeala și dulceața diferă în cadrul clasificărilor culorilor de ceapă și nu sunt întotdeauna evaluate în mod corespunzător; de exemplu, o ceapă cu un conținut ridicat de zahăr ar trebui considerată dulce, dar poate să nu aibă un gust dulce dacă gustul său picant este dominant.
Originea numelui Allium provine din numele usturoiului la romani, în timp ce cepa, denumire deja folosită de Plinius, denotă ceapa. Etimologia cuvântului allium este incertă. O posibilă explicație ar fi halium = ceea ce miroase puternic.
Ceapa obișnuită este o plantă bienală de grădină, având o tulpină care apare în al doilea an, ă fiind goală pe dinăuntru, netedă, dreaptă, puternică, umflată la bază și fistuloasă, purtând în partea de sus o umbelă rotundă de flori de culoare alb-verzuie. Frunzele sunt rotunde și fistuloase, de o culoare verde strălucitoare, acute și mai scurte decât tulpina. Partea folosită este bulbul. Perioada de înflorire: iunie-august. - Foile de ceapă sunt adesea folosite pentru a colora ouăle de Paște în maro.
Diferite tipuri de ceapă erau deja cunoscute în antichitate. Cât de importantă a fost ceapa pentru digestie este arătat de un script cuneiform, care spune: „Dacă mănânc ceapa în timpul sezonului uscat (care urmează recoltei de ceapă), eu nu mai sufăr de dureri abdominale în timpul sezonului (următor) ploios”.
Dioskorides recomanda ceapa ca pe un ajutor aperitiv, de curățare, emolient și emenagog. Von Haller (1755) o lăuda pentru efectele sale de a provoca transpirație, urinare și a elimina pietrele, ca expectorantă, vermifugă și emenagogă.
În 1898 King's American Dispensatory preciza deja cum, ”potrivit lui Fourcroy și Vauquelin, ceapa conține un ulei acru, volatil, zahăr necristalizabil, gumă, albumen, fibre lemnoase, acizi acetici și fosforici, fosfat și citrat de calciu și apă. Uleiul este incolor, acru și conține sulf. A fost investigat, în 1892, de Semmler, care a constatat că este compus în principal dintr-un compus de sulf. Un vin special poate fi făcut prin fermentarea sucului de ceapă. […] Zahărul și sucul de ceapă formează un sirop, foarte utilizat în practica domestică pentru tuse și alte afecțiuni ale tractului respirator în rândul copiilor. […] O tinctură saturată de ceapă făcută cu gin Holland bun, a fost găsită utilă în pietriș și afecțiuni dropsice.”
Studii de la începutul secolului trecut au arătat că sucul de ceapă reduce glicemia (Janot et Laurin, Acad. Sci. Paris 1930, Vol. 191, p. 1098.), are un efect diuretic (Challamel. Bull. Génér. De thérap. 1914, 15 iulie.) și antidiareic (Wilbrand, Münchn. Med. Wschr. 1918, nr. 52, p. 1473.).
Având proprietăți expectorante, diuretice, sudorifice, de inducere a gazelor și emmenagoge, aria de aplicarea cepei este în mod natural foarte mare.
Medicii de la începutul secolului trecut considerau ceapa crudă ca excelentă pentru amigdalită și difterie. În gastropatii, ceapa era considerată utilă în special pentru meteorism și flatulență. Destul de des a fost utilizată și împotriva viermilor, mai rar în gută și reumatism, de asemenea în dureri de ureche și reumatice.
Se folosea pentru a stimula diureza în cistopatii și hidropizii, dar și ca și calmant al nevralgiei.
Este prescrisă de homeopați în principal în catarele reci ale căilor respiratorii superioare, care sunt asociate cu secreție grea de mucus, adică pentru rinita acută, tuse, răgușeală și bronșită la copiii mici.
Bulbul de ceapă este și în prezent utilizat în tratamentul flatulenței, dizenteriei și ca stimulent, diuretic și expectorant. Dulce și picantă, cu unele proprietăți de încălzire și diuretice, ceapa este utilizată pentru a controla flatulența, flegma, febra și tusea. De asemenea, este utilizată pentru ameliorarea greței și stimularea poftei de mâncare. Amestecat cu un pic de zahăr, o jumătate de lingură de suc de ceapă proaspătă se ingerează pentru a trata hemoroizii care sângerează.
Studii științifice recente au adus dovezi care justifică unele utilizări tradiționale ale cepei. Astfel, s-a constatat că un extract din planta uscată are un efect hipoclicemic puternic și prelungit asupra diabetului indus artificial la șobolani și iepuri.
Ceapa este o sursă naturală despre care se știe mai că posedă proprietăți antivirale. Este bine cunoscut faptul că ceapa este o sursă bogată de compuși organosulfurici. Compușii organosulfurici precum quercetina și alicina sunt asociați cu inhibarea infecției virale. Aceste substanțe chimice pot împiedica atașarea virusului la celula gazdă, pot modifica transcripția și traducerea genomului viral în celula gazdă și, de asemenea, pot afecta asamblarea virală. Quercetina poate afecta atașarea și intrarea Enterovirusului și a virusului gripal în celula gazdă. Acest compus are, de asemenea, capacitatea de a inhiba ARN polimeraza care este necesară pentru replicarea virală. Quercetina inhibă, de asemenea, procesul prin care virusul afectează calea de semnalizare în celula gazdă. Având în vedere numeroase studii care confirmă efectul antiviral al cepei se poate recomanda consumul acestei plante ca o alternativă sigură pentru a preveni infecția cu virus.
