facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2015-02-26
Vizualizari: 732
Comentarii: 0
Ce să faci și ce să nu faci când cel mic are febră

Când îți iei copilul în brațe și vezi că arde tot, parcă îți crește și ție puțin temperatura. Evident, te sperii și nu știi ce să faci mai întâi – să suni la salvare, să iei măsuri de prim ajutor… De cele mai multe ori totuşi, a avea febră nu e ceva chiar atât de grav.

Cauze

Temperatura normală a corpului este de 36,5 – 37 de grade Celsius. Când aceste valori au crescut cu 1-2 grade, deja putem vorbi de febră. Aceasta nu e o boală în sine, ci un semnal de alarmă că în organism ceva nu e în regulă. Cele mai comune cauze ar fi: o infecție în organism, caz în care creșterea temperaturii este un semnal că organismul luptă cu boala, anumite vaccinuri care i-au fost făcute copilului, sau chiar deshidratarea și hainele prea groase cu care este îmbrăcat îl pot face să ardă.

Cât de gravă e situația

Nu e cazul să te alarmezi dacă cel mic încă are poftă de mâncare și de joacă, râde și e vioi, are culoarea pielii normală. Totuși, la bebelușii foarte mici, febra poate fi semn al unei infecții grave și e important să suni urgent la medic. De asemenea, în cazul în care copilul respiră greu sau accelerat și are un ritm cardiac crescut, trebuie să intervii imediat.

În general, o febră obișnuită trebuie lăsată să-și urmeze cursul, corpul copilului să lupte singur împotriva infecției. În această perioadă, ai doar grijă să fie hidratat corespunzător, oferindu-i mai multe lichide (ceaiuri medicinale, sucuri de fructe, supe) la temperatura camerei. Ar fi o greșeală să-i dai lichidele foarte calde.

Ce măsuri să iei

Dacă temperatura corpului este mai mare de 39 de grade Celsius, pentru a ameliora simptomele, poți lua următoarele măsuri:

- Aplică-i comprese umede pe frunte, tălpi sau torace, sau poți chiar să-l învelești într-un prosop răcoros. Atenție! Nu folosi comprese reci, ci doar la temperatura camerei. Gheața este exclusă pentru că l-ar face să tremure, iar tremuratul crește și mai mult temperatura.

- O baie l-ar putea face să se simtă mai bine. Apa trebuie să fie călduță, ca să-i mai scadă puțin temperatura, dar nu rece, din același principiu – provoacă frisoane.

- Temperatura din cameră să nu depășească 20-22 de grade Celsius, iar copilul să fie îmbrăcat lejer, acoperit cu o păturică ușoară.

- Nu-l înfofoli și nu-l cuibări sub un munte de pături pentru că îi va crește și mai mult temperatura.

- Nu sunt indicate frecțiile cu alcool sau cu spirt, pentru că aceste substanțe se absorb imediat prin piele, mai ales la bebeluși, putând provoca intoxicații cu alcool.

- Nu-l forța să mănânce, însă dă-i frecvent cu lichide, ca să se hidrateze.

Recomandarea Fares: supozitoarele Fitofebril, o alternativă naturală pentru scăderea temperaturii la sugari și copii mici, au efect antiinflamator și antimicrobian.

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri