Ce le dai copiilor când răcesc, în funcție de vârstă – Fares.ro
×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Ce le dai copiilor când răcesc, în funcție de vârstă

Articole

Una dintre primele și cele mai importante reguli, atunci când vorbim despre răceala la copii, este să le dăm tratament adecvat vârstei. Niciodată nu vom folosi din pastilele și siropurile „universale”, luate de la farmacie, pentru adulți, și, de asemenea, niciodată nu vom trata un copil de 10 ani la fel ca pe unul de doi ani.

Plantele sunt bune, naturale, dar, așa cum au puterea de a vindeca, la fel pot provoca neplăceri dacă sunt administrate incorect. Organismul fragil al copiilor nu suportă orice și oricât. Tocmai de aceea există remedii naturiste special concepute pentru cei mici, în care se indică foarte clar plantele din compoziție, modul de administrare și doza. Iată cum se tratează infecțiile respiratorii, în funcție de vârstă:

Pentru sugari

Sunt sigure siropurile Mami și Bebe din plante medicinale pe bază de lichen de piatră, frunze de măslin, trifoiște de baltă turmeric sau ceaiuri din măceșe, mușețel și fenicul. În caz de tuse, ceaiul de soc poate fi administrat în siguranță. El hidratează și favorizează eliminarea secrețiilor, care devin mai fluide, mai puțin aderente. Aromaterapia cu uleiuri esențiale (de lavandă și ti-tree) favorizează expectorația și eliminarea secrețiilor, ajutându-l pe bebeluș să respire mai bine. Se face cu o difuzor special de aromaterapie, sau punând pe calorifer un vas cu apă, în care am picurat puțin ulei.

După vârsta de un an

Se pot administra și siropuri Biosept care au în compoziție miere și propolis, alături de plante cu acțiune antibacteriană sau antivirală indicate la această vârstă (echinacea, cimbrișor, șovârv, ghimbir, lichen de piatră, cuișoare). Dacă apare și febra, tratamentul se completează cu supozitoare (din noni, măslin, coacăze), unul la 4-8 ore.

La copiii cu vârsta de 3-6 ani

În viroze, se pot asocia și tincturi din plantele de mai sus, câte 10-20 de picături la o ceașcă de ceai, de trei ori pe zi. Picăturile se adaugă în ceaiul cald și se lasă 10-15 minute pentru a se evapora alcoolul. Dacă apar și infecții bacteriene, li se pot administra uleiuri esențiale blânde (de pin, de ti-tree), câte 1-2 picături la o linguriță de sirop, de trei ori pe zi. În paralel, e bine să bea ceaiuri cu acțiune antifebrilă sau antitusivă, după nevoi. În caz de dureri în gât, se pot da comprimate de supt Plantusin pe bază de echinacea, lemn dulce, propolis.

De la vârsta de 7 ani

Se pot administra și remedii naturale mai concentrate, sub formă de capsule Biosept, și remedii naturale cu acțiune simptomatică, sub formă de siropuri sau ceaiuri Hapciu. Durata de administrare este de 1-2 săptămâni.

După 10 ani

În infecțiile bacteriene se pot administra în siguranță capsule cu uleiuri esențiale mai puternice, precum cele cu ulei esențial de cimbru și cuișoare. Pentru efecte mai intense, se poate asocia și un sirop, și 2-3 căni de ceai pe zi.

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.

Produse vizualizate recent