facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2018-06-12
Vizualizari: 1667
Comentarii: 0
Ce este retenția de apă, cum o previi, cum o tratezi?

Retenția de apă reprezintă acumularea excesivă de lichide în țesuturi. Se observă cu ochiul liber – mâinile, picioarele, gleznele, abdomenul, chiar și fața capătă un aspect pufos. Cântarul arată fluctuații inexplicabile ale greutății, fapt care se observă mai ales pe hainele pe care le porți. Vezi ce e de făcut pentru a rezolva problema!

Cauze

Pentru a putea trata retenția de apă trebuie să înțelegem foarte bine din ce cauze apare. Pot fi cauze medicale: fluctuațiile hormonale, menstruația neregulată, afecțiunile hepatice, renale și cardiovasculare, sau instalarea menopauzei, tratamentul cu cortizol, cu anticoncepționale. Toate acestea duc la retenție de apă. De asemenea, printre vinovați se numără consumul excesiv de sare și de alcool, deshidratarea, lipsa de mișcare, statul mult în picioare sau pe scaun.

Cum știi că ai retenție de apă

În primul rând se poate observa cu ochiul liber – vezi că ești mai „pufoasă”, dacă îți apeși pielea se formează o adâncitură albă. Creșterea rapidă în greutate, durerile musculare și articulațiile umflate din cauza presiunii sunt alte urmări ale retenției de apă.

Soluții simple și la-ndemână

- Redu consumul de sare. Sarea este principalul vinovat al retenției de apă. Se găsește peste tot, inclusiv în dulciuri. Foarte multă sare conțin murăturile, sosul de soia, mezelurile, măslinele, telemeaua, conservele, semipreparatele. Gătește mai mult în casă și dă gust mâncărurilor cu ajutorul condimentelor (piper, busuioc, pătrunjel, rozmarin, usturoi, chilli), evitând clasicul „vegeta”. E bine să ştii că unei persoane adulte îi e recomandată o linguriţă de sare pe zi (cam 6 grame) şi că doar 10% din sarea pe care o consumăm zilnic vine din solniţă.

- Consumă alimente bogate în potasiu, acestea ajutând la eliminarea excesului de sodiu din organism. Potasiu se găsește în banane, portocale, avocado, pepene roșu, ciuperci, iaurt, somon, fasole albă.

- Bea multă apă. Soluția pentru a scăpa de retenția de apă nu este, așa cum poate ai crede, să consumi mai puțină apă, ci dimpotrivă. Când e ceai medicinaldeshidratat, organismul tinde să stocheze apa pentru a face „provizii”. De asemenea, prin consumul de lichide elimini toxinele și, odată cu ele, sarea din organism.

- Sunt de mare ajutor ceaiurile medicinale cu efect diuretic. Cele mai bune plante în acest sens sunt frunzele și rădăcinile de păpădie, codițele de cireșe și mătasea de porumb, de altfel, excelente surse de potasiu. Ceaiurile de afin, de urzică și de crețușcă sunt și ele cunoscute pentru puterea lor de a elimina apa. Bea 2-3 căni pe zi.

- Fă sport, pentru a îmbunătăți circulația sângelui, evită statul prelungit în picioare, iar când ajungi seara acasă încearcă să te relaxezi stând întinsă în pat, cu picioarele ridicate. De asemenea, mai poți purta ciorapi medicinali de compresie.

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri