facebook-page-view
Discută cu
medicul Fares
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2014-08-29
Vizualizari: 3891
Comentarii: 0
Cătina, remediul naturist pentru sănătatea inimii

Fă-ţi provizii de cătină, în această perioadă, dacă ai probleme cu inima, suferi de hipertensiune şi ai colesterolul mărit. Aceste bobiţe portocalii, mici şi aromate, sunt adevărate medicamente naturale pentru o mulţime de afecţiuni.

Cătina se găseşte în toate pieţele, de la sfârşitul verii până în toamnă, la preţuri accesibile: 10-15 lei kilogramul. Iar dacă vrei să o culegi singur, caută arbuştii încărcaţi cu fructe din zonele deluroase ale subcarpaţilor. Se culeg mai greu, dar merită efortul. Iar asta deoarece cătina este o bombă de vitamine şi de minerale. Conţine multă vitamina C, tot complexul de vitamina B, vitaminele A, E, F, F, K, beta-caroten, fosfor, fier, calciu, dar şi magneziu şi potasiu, minerale care scad tensiunea şi colesterolul. De altfel, cătina în sine este foarte bună pentru inimă. Previne depunerea de colesterol pe artere şi îngroşarea lor, la care se adaugă efectul anticoagulant, hipotensor. Toate vitaminele şi mineralele de mai sus întăresc organismul şi îi cresc imunitatea, mărind forţa de contracţie a inimii.

În acelaşi timp, cătina este un adevărat remediu naturist în tot felul de afecţiuni ale ficatului (hepatite, ciroze), combate stresul, revigorându-te în perioadele de oboseală fizică şi mentală, înlătură anemia. Nu trebuie să mănânci prea multă. O linguriţă de bobiţe pe zi, luată zilnic, dimineaţa este suficient. Dacă faci această cură susţinut, până la primăvară, vei vedea că nicio boală, nicio răceală, nu se va mai prinde la iarnă de tine.

Cătina are un gust destul de puternic, acrişor-amărui, astfel că o poţi mânca mai bine amestecată cu miere. De altfel, pusă în borcane şi acoperită cu miere e o modalitate perfectă de conservare pe timp îndelungat. Borcanul se ţine, totuşi, la frigider, pentru că poate fermenta. O altă soluţie de a păstra cătina peste iarnă este să o pui în punguţe, la congelator, şi să scoţi pe rând, pe măsură ce se termină borcanul din frigider. Mai poţi consuma cătina sub formă de sirop (bobiţele se zdrobesc în blender, se strecoară sucul rezultat, care se amestecă apoi cu miere). Nu face prea mult odată pentru că şi acesta fermentează în timp. Cătina se mai poate păstra uscată (în aparate speciale de deshidratare) şi consumată la toamnă sau la iarnă sub formă de ceai medicinal. Vei savura o băutură cu o aromă deosebită care păstrează, în acelaşi timp, toţi nutrienţii fructelor.

Puteți afla mai multe despre cătină aici.

Uleiul de cătină cu gălbenele și sunătoare este recomandat în ulcerul gastric și duodenal, afecțiuni hepatice, rectocolită ulcero-hemoragică, anemii, astenie, afecţiuni oculare. Extern poate fi utilizat în tratamentul local al eczemelor, arsurilor, alergodermiilor, rănilor, rinite acute şi cronice (picurat în nas) și pentru fisuri anale.

 

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri