"Camelia sinensis" sau ceaiul verde este un arbust de la care se folosesc frunzele. În funcţie de tratamentul aplicat dau naştere bine cunoscutelor sortimente – ceaiul verde şi ceaiul negru. Ceaiul negru rezultă în urma fermentării naturale în timpul prelucrării şi uscării, taninurile catehice fiind oxidate la flobafene; ceaiul verde este uscat rapid şi enzimele distruse, păstrează o coloraţie verde, conţine taninuri netransformate. În general, frunzele de ceai mai conţin alkaloizi, glucide, vitamine, flavone, acizi fenolici, aminoacizi, vitamine (C şi α-tocoferol).
Datorită conţinutului de cafeină frunzele de ceai verde prezintă efect stimulent central, antidepresiv şi diuretic. S-au raportat, de asemenea, efecte inotropic pozitiv, astringent, stimulent al secreţiei acide gastrice, de glicoliză şi lipoliză, fiind astfel incluse în palmaresul său proprietăţi hipocolesterolemiante şi hipoglicemiante. Frunzele de ceai verde sunt utile în stimularea apetitului, în stări de sete, ca diaforetice, diuretice, detergente şi resolvente.
Cercetări recente realizare la Spitalul Universitar din Basel, în Elveția, arată că ceaiul verde este eficient în tratamentul tulburărilor cognitive asociate cu tulburări neuropsihiatrice, cum ar fi demenţa. Ei au publicat recent concluziile lor în revista ştiinţifică Psychopharmacology.
„Descoperirea noastră sugerează că ceaiul verde ar putea creşte plasticitatea sinaptică pe termen scurt a creierului", a spus profesorul Stefan Borgwardt, coautorul studiului.
Principala substanţă pe care o conţine ceaiul verde, EGCG (galatul de epigalocatehină), un antioxidant foarte puternic din grupa polifenolilor, care se găseşte exclusiv în frunzele de ceai verde, asigură protecţie împotriva bolilor degenerative care tind să se instaleze odată cu vârsta şi care sunt asociate cu pierderile de memorie.
Extractul de frunze de ceai verde (Theae folium) standardizat în min.90% polifenoli îl regăsiţi în capsulele Fares - Ceai verde şi Mate.
