facebook-page-view
Discută cu
medicul Fares
Mai multe produse
No products were found.
Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right

Trecerea de la sezonul cald către cel rece aduce cu sine schimbarea alimentației și a programului de somn. Din aceste motive, primăvara este anotimpul în care bolile ulceroase recidivează iar crizele devin mai puternice și mai repetate.

De ce facem ulcer?

Pentru a digera mâncarea, stomacul nostru secretă un acid suficient de puternic încât să-și lezeze propriul țesut. Nu se întâmplă acest lucru deoarece țesutul este căptușit bine cu o membrană protectoare, un strat de mucus care rezistă acidului. Câteodată se întâmplă ca membrana să fie străpunsă. Atunci apare ulcerul.

Tipuri de ulcer

Ulcerele de la nivelul gastric se numesc ulcere gastrice în timp ce ulcerele care apar în mucoasa duodenala (intestinul subțire) se numesc ulcere duodenale.

Simptome

Simptomele ulcerului gastric nu sunt aceleași pentru toți bolnavii, însă adesea se asociază cu balonare, greață și vărsături.

Ulcerul duodenal se manifestă prin dureri abdominale ascuțite, sub forma unor arsuri care pornesc din capul pieptului și iradiază până în spate. Există situații în care nu apar simptome decât târziu după instalarea afecțiunii.

Care sunt cauzele aparitiei ulcerului?

1. Abuzul de antiinflamatoare folosite în tratamentul durerilor reumatice sau al gripei, precum aspirina și ibuprofenul.

2. Infecția cu Helicobacter pylori, o bacterie care poate trăi în mediul acid și ostil din stomac. Aceasta invadează mucoasa stomacului și a duodenului, se fixează de ea, permițând acidului să pătrundă și să lezeze țesutul de dedesubt.

Cum tratăm ulcerul?

Din fericire, natura are pentru noi o mulțime de ”pansamente” și remedii care calmează durerile și vindecă boala. Ceaiurile din plante medicinale sunt foarte importante în tratarea ulcerului, având rol calmant și cicatrizant.

Spre exemplu, ceaiul din rădăcină de lemn dulce grăbește vindecarea și întărește mucoasa gastrică. La fel de utile sunt și ceaiurile de mușețel, gălbenele, obligeană sau ghimbir.

Un remediu naturist foarte bun este tinctura de propolis, utilă în toate bolile stomacului. Se administrează 20-30 de picături diluate în apă sau pe miez de pâine, de două ori pe zi, înainte de masă, timp de o săptămână.

Este recomandat să consumăm nuci, alune și migdale pentru că uleiul lor formează o peliculă protectoare pe mucoasa gastrică. Trebuie să renunțăm la fumat și la cafea deoarece acestea cresc aciditatea gastrică.

Chiar și laptele trebuie evitat, pentru că acesta stimulează producerea de acid și agravează ulcerul.

Iaurtul, în schimb, are bacterii benefice care ajută refacerea florei intestinale și ajută vindecarea.

Foarte eficiente sunt sucurile de varză proaspăt stors amestecat cu suc de cartofi și cel de aloe vera amestecat cu miere.

De asemenea, Ceaiul Gastric de la Fares protejează mucoasa și ajută la eliminarea disconfortului digestiv.

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri