×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

Povestea Fares

Ei bine, astăzi v-am pregătit o poveste frumoasă: povestea Fares. Aceasta începe de pe timpurile strămoşilor daci, care ştiau multe minuni despre plante, sănătate şi viaţă. A renăscut în 1929, la poalele Sarmisegetuzei, în mâinile vizionarului farmacist Farago, care şi-a dedicatviaţa plantelor medicinale.
Acum mai bine de opt decenii, a început o călătorie frumoasă care a adus împreună tradiţiile şi inovaţia, pentru a obţine ceaiuri şi remedii din plante medicinale, cucerind încrederea românilor de pretutindeni.

De fapt, tradiţiile dacice au prins contur chiar mai devreme, la Orăştie, prin înfiinţarea primei farmacii „La Leul de Aur”, consemnată în anul 1697.
Două secole mai târziu, destinul micii farmacii avea să se schimbe alături de Andrei Farago, farmacistul care a trecut sub semnul ştiinţei înţelepciunea populară, prin fondarea, în anul 1929, a firmei „Digitalis, Prima Companie Română pentru cultivarea plantelor medicinale”, care astăzi poartă numele Fares.
Sub îndrumarea farmacistului Farago, plantele medicinale au prins viaţă sub formă de ceaiuri, siropuri şi uleiuri esenţiale, într-o manieră foarte riguroasă, cu uscătoare, maşini de tocare şi selctare. Nu-i de mirare că aici s-a utilizat cea dintâi linie de extracţie a uleiurilor esenţiale din România.
În perioada interbelică, succesul a trecut dincolo de graniţele ţării. Uleiul esenţial de mentă, produs de compania farmacistului Farago, era apreciat ca fiind la nivelul acelora preparate în Germania sau în Marea Britanie, iar frunzele cultivate au fost declarate Etalon Naţional Român. Medici şi farmacişti renumiţi au apreciat de-a lungul timpului roadele activităţii farmacistului Farago, relaţiile comerciale întinzându-se în toată Europa şi chiar în America de Nord. Nici activitatea ştinţifică nu a trecut neobservată, fiind recunoscută în cercurile de specialişti din întreaga lume.
Iar cum lucrurile bune nu trec neobservate, în semn de preţuire pentru meritele deosebite ale companiei sale, Andrei Fargo primeşte, în anul 1934, distincţia regală „Meritul Comercial şi Industrial clasa I”.
Credem că nimic nu este întâmplător, iar faptul că ne desfășurăm activitatea și cultivăm plantele medicinale aproape de Sarmisegetusa este o marcă a identității noastre ecologice și românești.
Iar vouă, clienților noștri, vă mulțumim că ați construit povestea Fares alături de noi și vă invităm s-o ducem mai departe!

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.