După o iarnă în care am mâncat multă carne, alimente grele, conservate, ne-am „încălzit” cu alcool și ne-am crescut buna dispoziție cu dulciuri și carbohidrați, organismul nostru se resimte. Este încărcat cu toxine, demineralizat, slăbit. Acum, primăvara, odată cu apariția primelor verdețuri și primelor raze de soare, e timpul pentru o cură de detoxifiere.
Detoxifierea e indicat să se facă în primul rând la schimbarea de anotimp, atunci când organismul are nevoie să se acomodeze cu schimbarea de alimentație (primăvara și vara mâncăm mai multe verdețuri, fructe și legume, toamna și iarna alimentația e bogată în grăsimi și făinoase). În același timp, după iarnă, organismul nostru are mai multe nevoi nutriționale. Toate jumările, mezelurile și tocănițele consumate în sezonul rece au dat de lucru sistemului digestiv (ceea ce a dus la balonare, constipație, aciditate, depuneri pe limbă), au afectat rinichii, sistemul nervos (apărând dureri de cap, stări de oboseală, lipsa capacității de concentrare, iritabilitate), sistemul respirator (respirația poate fi neplăcut mirositoare) și chiar pielea (care e uscată, lipsită de strălucire).
O cură cu legume și fructe (crude, fierte sau sub formă de sucuri), verdețuri, produse ale stupului, ceaiuri pentru purificarea organismului, tincturi și capsule detoxifiante din plante medicinale (soc, păpădie, urzică, cicoare, brusture etc.) vine cu o mulțime de beneficii.
- Ficatul se curăță de toxine, se regenerează, scad transaminazele și colesterolul.
- Dai organismului o pauză și nu mai soliciți atât de mult digestia. În felul acesta, reglezi tranzitul intestinal.
- Detoxifierea ajută și la scăderea în greutate prin faptul că regimul alimentar e mai scăzut în calorii și mai bogat în nutrienți, e depurativ și diuretic, se elimină toxinele care influențează capacitatea organismului de a arde grăsimile. În plus, un program de detox te ajută să te obișnuiești cu niște obiceiuri alimentare sănătoase pe termen lung.
- Aduci un aport de vitamine și minerale de care corpul tău a dus lipsă până acum, întărind, astfel, imunitatea. Te vei simți mai ușor, mai tonic, vei fi mai puternic în fața virusurilor și bacteriilor.
- Dispare treptat mirosul neplăcut al transpirației și respirației. Cei care realizează periodic cure de detoxifiere pot observa că transpirația, respirația, urina și fecalele reprezintă, din punct de vedere olfactiv, un indicator al stării de sănătate și al încărcării organismului cu toxine.
- Pielea lipsită de strălucire arată infinit mai bine, e mai catifelată, scapi de pungile de sub ochi, de acnee, se întăresc unghiile și părul.
- Se îmbunătățește calitatea vieții: dispar dereglările de somn, durerile de cap, stările depresive, crește nivelul de energie și bună dispoziție.