facebook-page-view
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2013-11-13
Vizualizari: 2001
Comentarii: 0
Băi aromate cu plante medicinale, cel mai plăcut leac de răceală

Încă din Antichitate, băile cu plante medicinale erau foarte populare. Oamenii îşi petreceau ore întregi în palatele destinate băilor şi ştiau ce plante să adauge în apă în funcţie de nevoie. Unele sunt bune pentru diverse afecţiuni ale pielii, altele fac minuni în cadrul ritualurilor de înfrumuseţare, altele sunt recomandate în caz de răceală sau gripă. Cert este că toate băile cu apă călduţă şi aromată sunt, în primul rând, extrem de plăcute, relaxante şi reconfortante pentru oricine.Ajuta circulatia sangelui la nivel cerebral

În caz de răceală, o baie lungă în cadă îţi va prinde foarte bine. Mai ales dacă adaugi în ea ceaiuri din plante medicinale, ale căror ingrediente active pot pătrunde în organism prin porii pielii. În plus, prin aburul creat, ele ajută la descongestionarea căilor nazale şi la fluidizarea mucusului, tratează gâtul uscat şi durerile în gât. Se prepară dintr-un pumn de plantă uscată la un litru de apă. Băile cu plante medicinale mai pot fi pregătite şi punând un pumn de plante uscate într-un săculeţ pe care îl agăţi sub jetul fierbinte. Apoi pregăteşti apa la temperatura dorită, laşi săculeţul aromat în cadă şi îl mai storci din când în când.

Una dintre cele mai recomandate plante este mușețelul, datorită efectului său emolient, antiinflamator, antiseptic, antibacterian şi de relaxare a musculaturii. Poţi combina muşeţelul cu mentă şi cu hibiscus. În serile reci ale acestui sezon te mai poţi răsfăţa acasă cu o baie fierbinte în care să pui infuzie de cimbru, ghimbir, sau măghiran. La fel de eficiente sunt infuziile de levănţică sau de eucalipt. Pentru un plus de efect împotriva bolii, la acestei băi aromate poţi adăuga şi sare de mare. Dacă ai dureri musculare, pune în apă puţin oţet de mere, cu rol în relaxarea muşchilor.

Plantele medicinale au aceleaşi beneficii, în baie, şi dacă sunt folosite sub formă de uleiuri esenţiale. Poţi pune circa 15 picături la o cadă de apă, însă, cum ele nu se diluează direct în apă, trebuie să foloseşti ca excipient o loţiune incoloră şi inodoră sau un spumant de baie. Mierea este şi ea un emulgator pentru ulei. Cele mai bune uleiuri antivirale sunt cele de pin, de eucalipt, sau de rozmarin, ideale pentru afecţiuni ale căilor respiratorii.

Oricât de bune ar fi aceste băi, trebuie să ştii că nu trebuie să dureze mai mult de 15-20 de minute, iar apa să aibă o temperatură de 36-37 de grade. După o astfel de baie, bagă-te rapid în pat. Vei dormi ca un prunc.

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri