facebook-page-view
Discută cu
medicul Fares
Mai multe produse
No products were found.
Publicat la: 2019-03-12
Vizualizari: 720
Comentarii: 0
A simțit pe propria piele cât de eficiente sunt plantele. Cristina e mai sănătoasă de când lucrează la magazinul naturist

Domeniul naturist și-a mai câștigat un „fan”, în urmă cu patru ani – pe Cristina Vășcuță (27 de ani). S-a angajat la un magazin din București imediat după ce a terminat școala. Avea puține cunoștințe despre plante și mici probleme de sănătate. Lucrurile stau acum cu totul altfel.

„Când m-am angajat, nu știam mai nimic despre plante, însă pe măsură ce le descopeream, am început să le iubesc. Începutul a fost foarte greu, recunosc. Mai ales că eu terminasem un profil real. Am citit mult, tot ce am prins – de pe internet, din pliante și cărți... între timp am făcut și cursuri de Asistent de Farmacie, astfel am asimilat informații din mers. A devenit o pasiune, o plăcere. Am descoperit ce poate să facă o singură plantă, cât de multe întrebuințări poate avea și câte afecțiuni reușește să vindece, e incredibil. M-am convins de asta mai ales după ce am testat pe mine”, povestește Cristina. Mai întâi de curiozitate, apoi de nevoie, a urmat cure de detoxifiere, de întărire a imunității sau pentru curățarea sângelui. „Aveam probleme cu acneea și pentru asta am testat combinații de ceaiuri din plante cu rol diuretic, depurativ, am luat capsule de silimarină, de brusture (două pe zi, deoarece curăță toxinele din sânge), de aloe vera (3 capsule pe zi, excelente pentru tranzit, digestie). Acum, pentru că am hipotiroidism, iau siliciu și iod. Primul stimulează producția de colagen, iodul pune în funcțiune tiroida leneșă și stimulează metabolismul. Beau multe ceaiuri de coada calului, turmeric, ceai verde, ceai detoxifiant și de curățarea sângelui. Acneea a dispărut, tiroida s-a reglat. Am început să mănânc și mai sănătos de când sunt aici și mă simt mult mai bine, am energie, tonus”, mărturisește Cristina.

Magazinul la care lucrează, Inima Verde (Drumul Taberei nr 84-86, bloc 417C), este unul micuț, primitor, dar bine aprovizionat. Zilnic îi trec pragul oameni de toate vârstele și de toate categoriile sociale. Pentru toți Cristina are un sfat, o vorbă bună. „Interacționez mult cu oamenii și îmi place. Înainte nu eram atât de vorbăreață, eram chiar timidă, dar m-am deschis. În special copiii mă iubesc. Cea mai mare satisfacție este când oamenii se întorc cu vești bune după ce le-am recomandat o schemă de tratament. Simt că le-am câștigat încrederea și a doua oară se lasă pe mâna mea. Eu caut să le dau tratamente cât mai simple și mai eficiente”, explică tânăra. Se simte la magazin ca acasă, e un mediu plăcut, liniștit, care îi dă o stare de bine. Unde se vede peste ani? „Nu sunt genul care să se gândească la viitor, contează mai mult acum, viitorul ți-l faci prin prezent. Dar clar mă văd în acest domeniu, pe partea de sănătate. Mi se potrivește cel mai bine”, ne mai spune Cristina Vășcuță.

Fares Separator Left
Fares Separator
Fares Separator Right
ADAUGĂ COMENTARIU
Leave a Reply

Brandurile Fares

Consimțământ pentru cookie-uri