Remedii naturiste împotriva anxietății
În aceste vremuri de criză, situații altădată firești au ajuns să producă anxietate. Putem apela însă cu încredere la plantele medicinale care ajută la calmarea sistemului nervos, la îmbunătăţirea stării emoţionale, fără să producă somnolenţă sau dependenţă.
Care sunt cele mai eficiente și utilizate plante descoperiți în continuare:
Lavanda
Este probabil cea mai binecunoscută și îndrăgită floare cu efect de relaxare, liniștire și de îmbunătățire a calității somnului. Numeroase studii științifice susțin efectele benefice ale lavandei în cazul tulburărilor de anxietate, neliniște, insomnie, agitaţie psihomotorie, sindrom neurastenic, dereglări vegetative și tulburări cardiace sau intestinale de origine nervoasă.
Sunătoarea
Mult utilizată tradițional, a devenit remediul de primă intenție în depresiile uşoare şi medii, pentru tulburările emoţionale şi de anxietate. Studiile au arătat că hipericina, din compoziția sa, reduce stările depresive, fiind mai puternică decât paroxetina (substanţă antidepresivă medicamentoasă), la persoanele cu depresie moderată. S-a observat şi atenuarea sau dispariţia simptomelor caracterisitice: anxietate, pierderea intereseului, sentimentul de inutilitate, tulburări de somn, de concentrare sau somatice.
Roinița
Este o plantă medicinală care folosită de mult timp în medicina tradițională europeană pentru afecțiunile sistemului nervos. Studiile farmacologice moderne au validat multe din utilizările tradiționale ale roiniței. Atât cercetările de laboratorator cât și studiile clinice au arătat că roinița prezintă numeroase efecte, cum ar fi activitățile anxiolitice, antivirale și antispastice, precum și efecte asupra dispoziției, cunoașterii și memoriei, fiind o sursă de sănătate pentru o gamă largă de boli, în special anxietatea și alte tulburări ale sistemului nervos.
Busuiocul
Este cunoscut în tradiția populară, atât ca plantă de cult, cultivată pe lângă biserici şi mănăstiri, cât și pentru proprietățile sale culinare și terapeutice. Studiile ştiinţifice recente au investigat beneficiile pentru sănătate ale busuiocului. Acesta conţine ulei esenţial cu efect sedativ-anxiolitic, antispastic şi antimicrobian ce contribuie la îndepărtarea durerii, a tulburărilor emoționale, a fricii nejustificate și a tendințelor depresive.
Passiflora
Este una dintre cele mai eficiente plante pentru tulburările de anxietate şi de somn. Cercetările ştiinţifice au demonstrat că are eficienţă similară cu benzodiazepinele - clasă de medicamente cunoscute ca și tranchilizante minore (anxiolitice), dar cu avantajul că nu provoacă dependenţă şi nu afectează capacitatea de concentrare.
Vinariţa
Este o plantă înrudită cu sânzienele. La noi se folosește tradiţional pentru capacitatea sa de a îndepărta agitaţia nervoasă şi oboseala psihică. Un studiu pubilcat în anul 2015 confirmă activitatea sedativă a vinariţei asupra sistemului nervos. În plus s-a observat că nu are efecte adverse asupra tonusului musculaturii scheletice, a coordonării mişcărilor şi a răspunsurilor emoţionale involuntare, putând fi folosită şi de persoanele care coduc autovehicole.
Seminţele de schinduf
Cunoscute mai mult ca şi condiment au însă valoroase proprietăţi medicinale. Printre alte acţiuni, cercetările ştinţifice au evidenţiat efectele tonice neuromusculare, antidepresive şi anxiolitice ale acestora. Rezultatele testelor efectuate în laborator au fost similare cu cele ale diazepamului – medicament anxiolitic din calsa benzodiazepinelor, cu avantajul că schinduful nu induce reacţii adverse ca acesta, adică somnolenţă sau influenţarea negativă a capacităţii de folosire a utilajelor.
Regăsiți aceste plante în produsele din gama DISTONOPLANT – ceai, capsule, soluție de uleiuri esențiale.