×
x
RĂMÂI CONECTAT!
Lasă-ne adresa de mail şi află noutaţile Fares!

5 adevăruri despre imunitatea la copii

Noutăți Fares

Nu vă speriaţi atunci când copiii voştri mai contactează o răceală, când fac febră şi roşu-n gât. Sistemul lor imunitar nu e complet dezvoltat şi se comportă oarecum diferit faţă de cel al adulţilor. Unii medici susțin că ar fi nevoie de peste 200 de infecții respiratorii până când un copil își dobândește imunitatea. Iată şi alte lucruri pe care e bine să le ştiţi pentru a înţelege mai bine cum să-i ajutaţi pe cei mici.

Cât de des răceşte un copil

În primii doi ani de viață, imunitatea copilului este insuficient dezvoltată. Infecțiile virale sau bacteriene pot apărea la un interval de 1-2 luni. Mai concret, în primul an de viață, bebelușul poate răci de 8-12 ori, în al doilea an de 6-8 ori. Odată scos copilul în comunitate, numărul răcelilor crește. Preșcolarii au, în medie, 10 răceli pe an, elevii au în jur de 12 răceli, iar adolescenții 7 răceli pe an.

Sunt periculoase răcelile repetate?

Nu. Răcelile acestea sunt chiar necesare pentru că așa li se dezvoltă și li se maturizează sistemul imunitar. O imunitate slăbită în adevăratul sens al cuvântului cauzează răceli multiple, care durează mult şi dau complicaţii.

Când se dezvoltă imunitatea

Sistemul imunitar al unui copil se maturizează cu adevărat în jurul vârstei de 11-12 ani. Până atunci, organismul său este astfel construit încât să țină minte agenții patogeni întâlniți, să dezvolte anticorpi, iar la următoarea confruntare să-i recunoască și să-i învingă.

Atmosfera din familie influențează foarte mult imunitatea unui copil

Dacă părinții se ceartă și în aer plutește mereu tensiunea, aceasta se transmite și generează stres. Stresul slăbește imunitatea. Pe de cealaltă parte, un copil care trăieşte într-o casă în care se râde mult, primeşte iubire şi atenţie, se îmbolnăveşte mai rar.

Îl ajuţi dacă ești foarte atent la igienă?

Evident că igiena este importantă. Însă dacă exagerezi, eşti genul care dezinfectează totul, îl izolezi pe copil în casă, practic nu îi dai şansa să-şi creeze proprii anticorpi.

Adaugă comentariu

Te asigurăm că nu folosim datele tale personale în alt scop decât cel precizat în Politica de Confidențialitate, iar bifarea acestei căsuțe echivalează cu acceptarea celor prezentate.