Articole de specialitate
 
 

PODBALUL

shutterstock_136483877

Tussilago farfara L.

Specie erbacee perenă din familia Asteraceae, cu rizom vertical alb şi cărnos, de pe care pornesc stoloni lungi şi o rădăcină ramificată. Tulpinile florifere apar primăvara de timpuriu având frunze reduse, solziforme. Frunzele mari, cu peţiolul lung se formează mai târziu şi pornesc direct de pe rizom, având limbul rotund cu baza cordată, dublu dinţat pe margine, cu faţa inferioară păros lanată, de culoare albă-cenuşie. Vegetează pe coaste râpoase, surpături, maluri abrupte sau ca buruiană în culturi.

Podbalul este nativ în Europa, Asia de Vest şi Nord-Vestul Africii. Distribuţia geografică originară a podbalului se extinde din Insulele Britanice până în est în Siberia, în nord la Cercul Polar, şi în sud la Munţii Himalaya. În Statele Unite a fost introdus probabil de către coloniştii europeni timpurii datorită proprietăţilor sale medicinale. Prezenţa sa a fost semnalată în Statele Unite încă din 1840, iar în Canada în 1920.

Denumirea generică derivă din cuvintele latineşti tussis ce înseamnă tuse, şi cuvântul ago, ce înseamnă a îndepărta.

Este o plantă cu proprietăţi medicale cunoscute de multă vreme. Hipocrate recomanda rădăcina amestecată cu miere în ulceraţia pulmonară. Dioscorides, Pliniu şi Galen considerau fumul din frunzele sale eficace în cazul tusei şi respiraţiei dificile. Gladiatorii înfăşurau rănile în frunzele sale. În mărturiile lui Linaeus s-a găsit că Tussilago era un remediu popular pentru tuse în Suedia.

Conform cu Meseyton (2004), podbalul a fost utilizat de mii de ani ca remediu natural în medicina antică a Chinei. A fost utilizat la început ca şi calmant al tusei. O reţetă de sirop pentru tuse implică un amestec de zahăr brun cu podbal în apă fierte până la înjumătăţirea volumului; se consuma o lingură de sirop de trei-patru ori pe zi timp de trei sau patru zile pentru tratarea răcelilor şi a durerilor de cap. Pentru alte afecţiuni respiratorii precum respiraţia sacadată, astmul sau bronşitele, reţetele vechi populare recomandă inhalarea vaporilor din frunzele proaspete sau uscate sau din florile de podbal fierte în apă.

În cărţile româneşti mai vechi de farmacognozie podbalul este recomandat ca behic, emolient, sub formă de infuzie 5:1000, sau în specii pectorale.

Medicina ştiinţifică din România de la începutul secolului XIX recunoaşte decoctului de flori şi frunze de podbal o influenţă binefăcătoare în scrofuloză, tuse, secreţii mucoase, astm, răguşeală; în bolile căilor respiratorii, de rinichi, de vezică, contra febrei (Dr. Herbert Berger). Nu mai puţin se aprecia influenţa podbalului în catarul stomacal, constipaţie şi diaree, tulburări secretorii, oligurie, hidropizii în organism; faringită uscată şi bronşite, stări astmatice, formaţiuni eczematoase, ulceroase (diateze exudative). Se considera că în constituţiile scrofuloase podbalul se comportă ca un medicament de primul ordin şi anume, atunci când pielea este palidă sau cu ulceraţii, inflamaţii ganglionare peribronhice şi în tuberculoza pulmonară incipientă, sau cea ganglionară (Dr. W. Bohn).

Mustul stors din frunze proaspete se recomanda ca şi ceaiul, fie intern, fie extern pentru comprese în rănile purulente, ulceraţii, furuncule.  Profesor Schulty recomanda astmaticilor fumatul de ţigarete din frunze de podbal amestecate în părţi egale cu tutunul.

Medicina populară românească utilizează podbalul pe o scară întinsă, atât simplu cât şi combinat cu alte plante, ca ţintaura, seminţele de in, urzica moartă, gălbenelele, trifoiştea etc., în reumatism, contra obezităţii (îngrăşărei bolnăvicioase) etc.

Apare în literatură şi sub formă de combinaţii de substanţe vegetale pentru ceai demulcent pentru tuse uscată acută sau ceai expectorant, ceai pentru combaterea infecţiei în bronşitele acute; apare indicat chiar ca remediu adecvat pentru problemele respiratorii ale copiilor.

Alte utilizări mai puţin documentate: ţigarete preparate din frunzele de podbal indicate pentru persoanele dependente de fumat.

Conform primelor analize chimice realizate de C. S. Bondurant (Amer. Jour. Pharm., 1887, p. 340), frunzele de podbal conţin o cantitate mică de ulei volatil cu gust acru (neplăcut), ceruri, gume, o glucozidă amară solubilă în eter şi apă, rezine, tanin, saponine, substanţă albuminoasă, mucilagii (3,4%), alkaloizi pirolizidinici etc.

 

Comentarii

    Articole recomandate
    PODBALUL

    Ceaiuri care desfundă nasul

    Ce poți să-ți dorești mai mult când ești răcit decât o cană mare de ceai cald, pe care să o ții cu ambele mâini în dreptul gurii și să sorbi din ea, cu înghițituri mici?! Simți cum te încălzește, te liniștește și parcă te simți mai bine. De ce? În primul rând pentru că îți desfundă nasul și te ajută să respiri nor

    citește mai departe

     
    PODBALUL

    Cele mai bune plante în tratamentul osteoporozei

    Boala oaselor demineralizate sau „hoțul tăcut”, cum i se mai zice, osteoporoza este a doua boală ca incidență din lume, imediat după bolile cardiovasculare. Afectează o femeie din trei, însă nici bărbații nu scapă neatinși. Vestea bună este că poate fi prevenită, ținută sub control și chiar tratată. Natura ne-a pus și de da

    citește mai departe

     
    PODBALUL

    Sirop cu miere Plantusin R9

    Acest sirop se bazează pe una dintre cele mai vechi reţete româneşti de sirop contra tusei, cu eficienţă confirmată clinic atât în tusea seacă, cât şi productivă. Cercetătorii au arătat că mierea de albine, din compoziţia siropului, conţine 2 peptide (apidaecin şi abaecin) cu

    citește mai departe

     
    Ramai conectat

    Adresa de e-mail nu este validă

    Adresa de e-mail este deja inregistrată

    Te-ai abonat cu succes la newsletterul nostru!

    Cererea a fost inregistrată cu succes!