Fenicul

Cunoscut ca plantă medicinală şi condiment peste tot în lume, începând chiar din perioada antică datorită aromei sale plăcute, feniculul sau molura, este o specie ierbacee, bienală sau perenă, la noi exclusiv de cultură, cu tulpina ce ajunge până la 1-2m, ramificată de la bază, frunze de 3-4 ori sectate, cu fragmente filiforme. Florile mici, galbene, grupate în umbele. Fructele alungite, grupate câte două, cu 5 coaste proeminente fiecare şi plăcut aromate.

Citat de Theophrastus, Plinius şi Columella; după Dioscorides iarba şi fructul stimulează secreţia lactată. În cartea de reţete a lui Marcellus Empiricus din Bordeaux (aprox. secolul V D.H.) era recomandat ca remediu pentru tuse.

În majoritatea cărţilor mai vechi sau mai noi de specialitate, feniculul este prezentat ca şi carminativ, stimulent, galactogog, diuretic şi diaforetic, cu utilizare în colici însoţite de flatulenţă, amenoree şi hiposecreţie lactată şi, de asemenea, pentru corectarea gustului pe lângă alte substanţe cu gust neplăcut.

Medicina ştiinţifică românească de la începutul secolului XX, consideră că feniculul este cel mai preferabil mijloc de stimulare a secreţiei lactate. În plus, are o acţiune carminativă şi înlesneşte expectoraţia. De asemenea, un ceai de fenicul este eficace în combaterea convulsiilor şi deci, indicat în tusea măgărească (convulsivă), astm, precum şi în catarurile bronsice cronice; stimulează apetitul şi combate diverse tulburări stomacale, are şi un efect de purificare pentru eliminarea toxinelor şi rezinelor.

Efectele antispastice, antiinflamatoare, secretomotoare şi antibacteriane ale uleiului esenţial de fenicul au fost demonstrate în studii in vitro şi în studii pe animale. Tot studiile pe animale au demonstrat şi efectele secretolitice, expectorante ale anetolului şi fenconei, cât şi ale infuziei din fructele de fenicul in vitro.

Activitatea estrogenică este pusă pe seama trans-anetolului, de unde utilizarea sa în produsele destinate femeilor aflate în perioada de menopauză.

În studii experimentale in vitro sau in vivo au mai fost evidenţiate şi alte efecte ale feniculului: hepatoprotector, hipotensiv, hipoglicemic, anestezic local şi antiinflamator datorită fenconei în tratamentul adjuvant al microlitiazei renale şi al profilaxiei litiazei renale.

Un studiu a analizat efectul antiviral al unor uleiuri esentiale (fenicul, mărar, menta, lavandă, busuioc, oregano, oregano grecesc, măghiran, rozmarin, salvie, cimbru de grădină), dar şi al componentelor lor principale asupra virusului herpetic şi parainfluenza de tip 3, ce cauzează afecţiuni respiratorii. Rezultatele au arătat că majoritatea uleiurilor au fost active împotriva virusului herpetic şi doar mărarul, feniculul, menta, busuiocul şi cimbrul au inhibat virusul parainfluenza de tip 3.